O a treia persoana ce si-a dat foc in timpul protestelor recente din Bulgaria a decedat duminica, a anuntat spitalul din Plovdiv (sud), in timp ce noi manifestatii impotriva coruptiei s-au desfasurat in acest weekend in mai multe orase din tara, relateaza AFP.

Ventsislav Vasilev, in varsta de 53 de ani, somer si tata a cinci copii, si care traia in saracie, si-a dat foc la 26 februarie in fata Primariei din Radnevo (centru-sud).

"Avea arsuri pe 75% din suprafata corpului si a inhalat mult gaz toxic", a informat spitalul, precizand ca starea sa s-a mentinut fost critica pe durata celor 12 zile in care s-a incercat salvarea vietii sale.

Ventsislav Vasilev a urmat exemplul lui Plamen Goranov, de 36 de ani, care si-a dat foc pe 20 februarie in fata Primariei din Varna (est), cerand demisia primarului si al consiliului minicipal.

In aceeasi zi, premierul conservator al Bulgariei, Boiko Borisov, a demisionat.

Decedat la 3 martie, in spital, Plamen Goranov, al carui prenume inseamna "flacara", a devenit simbolul manifestatiilor impotriva coruptiei din Bulgaria.

Gestul sau disperat a dus la demisia primarului conservator al orasului Varna, Kiril Iordanov, pe care protestatarii l-au acuzat ca este marioneta unui grup economic puternic (TIM).

Pe 19 februarie, un alt tanar, Traian Marechkov, in varsta de 26 de ani, si-a dat foc si a murit la scurt timp in Veliko Tarnovo (centru-nord), fara a-si face cunoscute motivele gestului sau.

Bulgaria este zguduita de patru saptamani de proteste zilnice impotriva saraciei si "coruptiei clasei politice".

Duminica aceasta, cateva mii de protestatari au manifestat la Sofia si in alte peste zece orase. Multimea de la Sofia a tinut un moment de reculegere in memoria lui Ventsislav Vasilev.

La Varna, manifestantii au blocat sinele de cale ferata si au impiedicat plecarea unui tren in directia Shumen (nord-vest), pentru a protesta impotriva proiectului de privatizare a diviziei de transport marfa a companiei de cai ferate bulgare.

Drumul international E-79 spre Grecia a fost de asemenea blocat in orasul Blagoevgrad (sud-vest).

Presedintele bulgar Rosen Plevneliev trebuie sa dizolve saptamana aceasta Parlamentul si sa numeasca un guvern de tehnicieni, ce va fi insarcinat cu organizarea alegerilor legislative in 12 mai.

Invocand lipsa de timp, Parlamentul a refuzat sa ia in dicutie propunerea protestatarilor de a introduce un amendament la codul electoral, vizand facilitarea participarii organizatiilor civile la alegeri.