Campionul paralimpic Oscar Pistorius, acuzat de uciderea iubitei sale Reeva Steenkamp, contesta conditiile eliberarii sale pe cautiune si vrea sa faca apel, in special pentru a-si recupera pasaportul ca sa poata calatori in strainatate, a relatat vineri postul de televiziune sud-african eNCA, citat de AFP.

Oscar Pistorius in timpul audierii pentru eliberarea pe cautiuneFoto: Agerpres/AP

Contactat de AFP, Kenny Oldwage, unul dintre avocatii sportivului, nu a confirmat si nici nu a dezmintit informatiile, spunand doar "no comment".

Canalul eNCA afirma ca Pistorius doreste de asemenea sa revina la locuinta lui din Pretoria, locul crimei, si nu mai vrea sa fie supus unor teste de alcoolemie si droguri, asa cum a impus judecatorul la 22 februarie.

Niciun purtator de cuvant al familiei sale nu a putut fi contactat pentru a comenta informatiile, precizeaza AFP.

Peet van Zyl, antrenorul lui Pistorius, a declarat la randul sau ca "nu este la curent" cu aceste informatii si a reamintit ca participarile sale la toate competitiile prevazute pana la finalul lunii mai au fost anulate. "La momentul actual, nu are programat vreun antrenament" nici in tara, nici in strainatate", a precizat acesta.

Oscar Pistorius a fost eliberat in 22 februarie contra unei cautiuni de un milion de ranzi (85.000 de euro), dupa ce a comparut timp de patru zile in fata unei instante din Pretoria.

Atletul este inculpat pentru uciderea prietenei sale, Reeva Steenkamp, asupra careia a tras patru gloante de 9 mm in noaptea de 13 spre 14 februarie, si va aparea din nou in fata justitiei in data de 4 iunie, in cadrul procesului pe fond al cazului.

Pana la proces, el va fi monitorizat indeaproape. Pistorius nu are dreptul sa paraseasca Africa de Sud, trebuie sa informeze un ofiter al inchisorii de miscarile sale in Pretoria si sa ceara permisiunea de a parasi capitala. In plus, nu are dreptul sa consume alcool sau droguri si va fi "testat in mod regulat", potrivit autoritatilor penitenciare.