Bulgaria, singurul aliat al Germaniei naziste care si-a salvat cei 48.000 de evrei din lagarele de concentrare, a recunoscut vineri, pentru prima data, responsabilitatea sa in exterminarea celor 11.000 de evrei din teritoriile ocupate ale Greciei, Macedoniei si Serbiei, administrate atunci de Sofia, relateaza AFP.

"Nu putem contesta faptul ca 11.343 de evrei au fost deportati din Grecia de Nord si din Iugoslavia care era sub jurisdictie germana. Condamnand acest act criminal al comandantilor lui Hitler, regretam ca administratia bulgara nu a fost in masura sa il opreasca", a admis Parlamentul bulgar intr-o declaratie adoptat in unanimitate.

O comemorare comuna va avea loc pentru prima data in prezenta reprezentantilor guvernelor bulgar, macedonian si grec pe 13 martie in portul Lom, la Dunare, prin care au inceput in 1943 deportarile evreilor din teritoriile ocupate.

Vineri, Parlamentul de asemenea a calificat salvarea celor 48.000 de evrei bulgari drept "un eveniment remarcabil, reveland toleranta si simtul dreptatii al poporului bulgar".

Pe 9 martie 1943, trenuri de marfa erau pregatite pentru deportarea celor 9.000 de evrei bulgari in lagarele de exterminare din Polonia. Vice-presedintele parlamentului si deputat al partidului guvernamental Dimitar Pechev a fost cel care a protestat in mod public impotrva proiectului de deportare, impiedicand plecarea convoiului. Biserica crestina ortodoxa, intelectuali, partidul comunist, pe atunci clandestin, au organizat manifestatii de solidaritate, iar regele Boris al III-lea a revocat deportarea.

Salvarea evreilor este un aspect glorios al Bulgariei si reprezinta un puternic atu in relatia cu Israelul, scrie AFP.