Vicepresedintele venezuelean Nicolas Maduro i-a acuzat, marti, intr-un discurs televizat, pe "dusmanii istorici" ai tarii ca ar fi provocat cancerul de care sufera presedintele Hugo Chavez si a anuntat expulzarea unui atasat militar al ambasadei SUA, suspectat de conspiratie, relateaza AFP.

"Nu avem niciun dubiu, va exista un moment in istorie in care vom putea crea o comisie stiintifica care va demonstra ca presedintele Chavez a fost atacat cu aceasta boala. [...] Dusmanii istorici ai acestei natiuni au cautat un punct slab pentru a deteriora sanatatea comandantului nostru suprem", a declarat Maduro la sfarsitul unei reuniuni a inaltilor responsabili politici si militari, convocata marti la Caracas, in regim de urgenta, pe fondul deteriorarii starii de sanatate a presedintelui venezuelean.

Maduro a anuntat, cu aceeasi ocazie, expulzarea atasatului militar american de la Caracas, David Del Monaco, acuzat de "conspiratie".

"Acest functionar a cautat militari activi in Venezuela, initial pentru a primi informatii despre starea fortelor armate, apoi pentru a le propune proiecte destabilizatoare", a mai afirmat Maduro.

Vicepresedintele venezuelean a recunoscut ca tara trece prin "momentele cele mai dificile".

Reuniunea de urgenta a inceput la ora locala 11:20 (17:50, ora Romaniei) la Palatul prezidential Miraflores din Caracas, in prezenta vicepresedintelui Nicolas Maduro, a comandantilor militari si a guvernatorilor regiunilor tarii, informeaza Mediafax.

Presedintele Hugo Chavez, spitalizat la Caracas din cauza cancerului, sufera de o agravare a problemelor respiratorii si de o noua infectie grava.

Chavez, in varsta de 58 de ani, a revenit la Caracas in urma cu doua saptamani si a fost internat imediat in spitalul militar din capitala dupa ce a fost spitalizat timp de doua luni la Havana, unde a suferit, in decembrie, o a patra interventie chirurgicala de cancer, cu care a fost diagnosticat in 2011 in regiunea pelviana.

Chavez urmeaza o cura de chimioterapie foarte puternica si tratamente complementare.