Guvernul Croatiei a decis joi reducerea cu 3% a salariilor din sectorul public, in cadrul masurilor de austeritate care vizeaza scaderea deficitului public al acestei tari aflate in recesiune, si care urmeaza sa se alature Uniunii Europene in iulie 2013, scrie AFP.

Aceasta masura, care intra in vigoare vineri, va afecta circa 250.000 de salariati din sectorul public, cu exceptia celor angajati in invatamant.

"Ma astept la intelegere din partea angajatilor. Nu putem continua asa (...) Daca salariile nu sunt revizuite, alternativa va fi concedierea", declarase, saptamana trecuta, premierul croat Zoran Milanovici.

Guvernul spera astfel sa economiseasca circa 132 milioane euro. In decembrie, salariul mediu in Croatia era de circa 730 euro, potrivit statisticilor oficiale.

Economia croata s-a contractat in 2012 cu 2%, a anuntat joi biroul national de statistica.

Pentru 2013, previziunile de crestere au fost revazute in scadere de la 1,8 la 0,7%, a anuntat recent ministrul Finantelor, Slavko Linici.

Economia Croatiei este in recesiune cvasi-permanenta din 2009.

In noiembrie anul trecut, agentia Fitch a redus perspectiva Croatiei de la "stabila" la "negativa", din cauza unei majorari a deficitului de la 3,5% la 3,8% in ultima propunere de buget pentru 2013.

Agentia a mentinut totusi ratingul "BBB-" pentru datoria pe termen lung a Croatiei in valuta.