Lidera sindicatului mexican al profesorilor, unul dintre cele mai puternice din America Latina, Elba Esther Gordillo, a fost arestata marti sub acuzatia ca ar fi deturnat aproximativ 120 de milioane de euro, a anuntat ministrul Justitiei, Jose Murillo Karam, citat de AFP.

In varsta de 68 de ani, lidera sindicala, care este si o personalitate a vietii politice mexicane de la finele anilor 80, a fost arestata pe aeroportul din Toluca, la 60 km vest de Mexico si va fi prezentata in fata unui judecator.

Potrivit ministrului, ministerul de Finante a detectat o operatiune neobisnuita care a scos in evidenta alte tranzactii in valoare totala de peste 2 miliarde de pesos (120 milioane euro) provenind din fondurile sindicatului national al angajatilor din educatie (SNTE), condus de Gordillo, supranumita "Stapana".

Trei alte persoane care au primit cecuri din partea sindicatelor in conturile proprii au fost retinute. Aceste arestari intervin a doua zi dupa promulgarea reformei educative care prevede in special controlul competentelor si al promovarii profesorilor, o masura contestata de sindicat.

"La Maestra" conducea cu o mana de fier sindicatul profesorilor din 1989. Personalitate puternica dar si controversata pentru stilul sau luxos de viata, ea a fost si secretar general al Partidului Revolutionar Institutional (PRI), care a preluat puterea anul trecut in decembrie, in perioada 2002 - 2005.

Dupa ruptura de acest partid, La Maestra si-a infiinta propriul sau partid, Noua Alianta, bazandu-se pe forta unui sindicat care are circa 1.400.000 de membri. Contributia sa la victoria stransa a lui Felipe Calderon in 2006 a facut din ea un partener privilegiat al fostei guvernari, in special printr-o mare influenta in administrarea educatiei mexicane.

O data cu ajungerea la putere a lui Enrique Pena Nieto, in decembrie 2012, si care a marcat revenirea la guvernare a PRI, dupa 12 ani, Gordillo in opozitie cu ministrul Educatiei, Emilio Chuayffet, un adversar politic feroce al acesteia.