Carnea de cal romaneasca, despre care s-a descoperit ca se gasea, spre repulsia britanicilor, in lasagna congelata, era negociata via Cipru si Olanda, pentru o societate franceza, a anuntat sambata ministrul francez pentru Consum, Benoit Hamon, citat de AFP.

Societatea franceza Pujol, holdingul societatii Spanghero, "a achizitonat carnea congelata prin intermediul unui trader cipriot, care a subcontractat unui trader aflat in Olanda, acesta din urma aprovizionandu-se de la un abator si un atelier de transare aflate in Romania", a precizat ministrul.

Hamon a denuntat acest circuit, care "releva in primul rand o logica financiara care a raportat peste 300.000 euro". El a cerut autoritatilor de combatere a fraudiei sa apele fara intarziere omologii din Olanda si Romania "pentru a determina nivelul la care frauda sau eroarea de gestiune trebuie imputate".

Ministrul a reamintit ca furnizorul marcii de lasagna de vita Findus, grupul Comigel, este la randul sau furnizor pentru un alt grup francez, holdingul societatii Spanghero.

"Ancheta continua si vor fi aplicat sanctiunile care se impun. Contravenientii risca o penalizare financiara aspra de pana la jumatate din profiul realizat prin frauda, sau o sanctiune penala", a explicat el.

Principalii actori in acest caz (AFP, preluat de Mediafax):

FINDUS

Grup agroalimentar international lider in alimente congelate de distributie mare si medie ce comercializeaza produse preparate sub supravegherea sa sau de catre subcontractanti. In Franta, 100 la suta din pestele pane vandut este procesat intr-o fabrica din Boulogne-sur-Mer. Alte produse, cum este lasagna de "carne de vita", sunt preparate de subcontractori.

Findus a cumparat acest produs gata preparat de la compania franceza Comigel. Findus se considera victima unei inselatorii si intentioneaza sa depuna plangere.

COMIGEL

Companie cu sediul social in Metz, in estul Frantei, specializata in fabricarea de preparate congelate cu marca distribuitorului. Produsele sale sunt distribuite in 16 tari din Europa.

Lasagna vanduta Findus a fost preparata de o filiala a Comigel, Tavola, cu sediul la Capellen, in Luxemburg.

Presedintele general al Comigel, Erick Lehagre, a declarat pentru AFP ca a fost sesizat, la inceputul lunii februarie, de persoane de pe piata britanica in legatura cu o "problema" legata de carne. El a initiat o ancheta pe langa furnizorul de carne al Tavola: compania franceza Spanghero.

MAISON SPANGHERO

Companie cu sediul in Castelnaudary (sud-vest), specializata in fabricarea si comercializarea produselor pe baza de carne. Compania a apartinut multa vreme familiei jucatorului de rugby Spanghero si a fost vanduta in 2009 unei cooperative agricole basce, "Lur Berri".

Presedintele general al Lur Berri, proprietarul Spanghero prin intermediul holdingului Poujol, Barthelemy Aguerre, contactat prin telefon, sustine ca firma a comparat din Romania carne de vita "origine Europa" si a revandut-o pur si simplu. "Daca este vorba intr-adevar de carne de cal, ne vom indrepta impotriva furnizorului roman", a declarat el.

In iunie 2011, compania a retras de pe piata 12 tone de carne tocata in urma unei suspiciuni, inlaturate ulterior, de contaminare cu bacteria E.coli.

PRODUCATORUL ROMAN

Numele producatorului roman este un mister. Aguerre a refuzat sambata sa ofere numele furnizorului sau, sustinand ca nu il are asupra lui. Directia franceza de combatere a fraudelor afirma ca este un trader cipriot care a subcontractat o comanda a Spanghero unui trader din Olanda care s-a aprovizionat singur de la un atelier de preparare a carnii romanesc.

Acesta este un circuit complex, denuntat sambata de ministrul francez delegat Benoit Hamon, care apreciaza ca raspunde, inainte de toate, unei "logici financiare".