Statele Unite au dreptul sa elimine un cetatean american aflat in afara tarii inclusiv cu ajutorul dronelor, daca exista informatii ca este vorba de un lider al retelei terorist al-Qaeda, potrivit unui document confidential al departamentului Justitiei, publicat marti de NBC si citat de AFP.

Acest document justifica pentru prima oara eliminarea unor cetateni americani, inclusiv prin recurgerea la drone, puternic constatata in fata tribunalelor de catre organizatiile de aparare a drepturilor omului.

Potrivit acestui document, Statele Unite nu incalca nici Constitutia si nici legile federale ucigand un cetatean american atunci cand acesta reprezinta o amenintare iminenta de atacuri violente pentru Statele Unite iar capturarea sa nu este posibila.

Uniunea americana a libertatilor civile (ACLU) si Centrul pentru apararea drepturilor constitutionale au atacat administratia Obama in justitie dupa uciderea imamului radicat Anwar Al-Aulaqi, cetatean american, si a altor doi americani, doborati de o drona in Yemen, in 2011.