Actorului francez Gerard Depardieu, care a primit duminica de la presedintele Vladimir Putin pasaportul rus, i s-a oferit duminica postul de ministru al culturii si o casa, relateaza AFP.

Asteptat "ca un erou" la Saransk, regiunea Mordovia, unde a ajuns duminica, Depardieu a declarat: "Sunt foarte fericit, este foarte frumos aici".

Guvernatorul regiunii Mordovia i-a oferit proaspatului cetean rus Gerard Depardieu un apartament la alegere sau un loc unde sa isi construiasca o casa, in mijlocul unei paduri si aproape de un rau, potrivit agentiei Itar-Tass. Guvernatorul i-a propus de asemenea, potrivit unor surse, sa devina ministru al culturii in Mordovia.

Republica rusa Mordovia nu este cunoscuta pentru atractii turistice, ci pentru cele circa douazeci de inchisori care se gasesc aici.

Actorul Gerard Depardieu s-a intalnit sambata seara, in statiunea Soci de pe litoralul rus al Marii Negre, cu presedintele Rusiei, Vladimir Putin, ocazie cu care i-a fost inmanat si pasaportul rus, a anuntat duminica purtatorul de cuvant al Kremlinului, citat de AFP.

Aceasta "scurta intrevedere" a avut loc sambata seara la resedinta prezidentiala de la Soci, a precizat Dmitri Peskov inainte de a adauga ca actorul a intin, rat in posesia pasaportului rus.

Intrebat daca actorul a primit pasaportul direct din mainile lui Putin, reprezentantul Kremlinului a raspuns "nu", fara a da detalii.

"Actorul se afla in Rusia in vizita privata", se arata intr-un comunicat de presa transmis de Kremlin.

Televiziune rusa a difuzat imagini cu Putin si Depardieu imbratisandu-se si scene cu cei doi barbati stand la masa in resedinta presedintelui.

Imbracat in costum, cu camasa alba si vesta sobra insa fara cravata, l-a intrebat pe presedintele rus, caruia i s-a adresat familiar, daca a vazut noul film in care joaca, o co-productie Franta-Rusia in care il interpreteaza pe Rasputin

"Mi-ai vazut filmul? Ti l-am trimis", poate fi auzit actorul francez intrebandu-l pe presedinte.

"Gerard, esti multumit de munca ta?", a intrebat la randul sau liderul de la Kremlin, imbracat in camasa si fara cravata.

"Sunt foarte multumit de tot", i-a raspuns Depardieu, laudand actorii rusi care au jucat alaturi de el in film.