Extradarea islamistului Abu Hamza in Statele Unite este "iminenta", au anuntat autoritatile din Marea Britanie, dupa ce Curtea Europeana pentru Drepturile Omului (CEDO) a respins ultima cale de recurs a acestuia, scrie AFP.

Abu HamzaFoto: JihadWatch

Curtea de la Strasbourg a deschis, prin aceasta decizie, calea spre extradarea fostului imam de la moscheea din Finsbury Park (nordul Londrei) si a altor patru prezumtivi teroristi. Acest verdict pune capat unei batalii juridice care a durat opt ani.

CEDO a apreciat, in 10 aprilie, ca pedepsele grele de inchisoare pa care le risca cei cinci barbati nu sunt disproportionate cu faptele care le sunt imputate.

"Vom face in asa fel incat acesti indivizi sa fie remisi autoritatilor americane cat mai repede posibil", a precizat ministerul britanic de interne, intr-un comunicat.

Procedura va dura "cel putin cateva saptamani, timpul pentru adoptarea dispozitiilor necesare", a precizat o sursa guvernamentala britanica.

Mustafa Kamal Mustafa, numit si Abu Hamza al-Masri, si-a pierdut ambele maini si un ochi in perioada in care luptat impotriva sovieticilor, in Afghanistan. El este acuzat de Statele Unite ca a participat la rapirea a 16 turisti occidentali in Yemen, in 1998. Patru dintre acestia au decedat in cadrul unei operatiuni a armatei yemenite pentru a-i elibera.

De asemenea, acesta ar fi facilitat instalarea unei tabere teroriste de antrenament in Statele Unite, in 2000-2001, si ar fi sustinut financiar potentialii jihadisti care doreau sa mearga in Orientul Apropiat pentru a urma antrenamente teroriste.

Abu Hamza si alti cinci barbati s-au adresat CEDO intre 2007 si 2009.

Printre acestia figureaza si expertul informatic Babar Ahmad, acuzat ca a colectat fonduri pentru finantarea terorismului, incarcerat de opt ani in Marea Britanie fara a fi fost judecat. Ceilalti trei sunt Seyla Talha Ahsan, Adel Abdul Bary si Khaled al-Fawwaz.

Ei argumentau ca inchiderea probabila intr-un penitenciar american de maxima securitate, la Florence (Colorado), precum si pedeapsa de inchisoare pe viata la care ar putea fi condamnati ar constitui un "tratament sau inuman".

CEDO, care a blocat decizia de extradare in iulie 2010 pentru a studia dosarul pe fond, le-a respins cererile si a amanat decizia pentru un al saselea reclamant, Haroon Rashid Aswat, tratat pentru schizofrenie intr-un spital de maxima securitate din Marea Britanie.

Abu Hamza, nascut in Egipt, ispaseste in prezent o pedeapsa de sapte ani de inchisoare in Marea Britanie, unde a fost condamnat in februarie 2006 pentru incitare la crima si ura rasiala.

Londra incearca de aproape zece ani sa-l extradeze in Iordania pe un alt islamist, Abu Qatada, care a fost considerat un timp liderul spiritual al al-Qaeda in Europa. El se afla in prezent in inchisoare si asteapta o decizie a justitiei britanice privind extradarea sa, in conditiile in care CEDO a aprobat acest lucru.

Abu Hamza in Statele Unite este "iminenta"