Cel putin 12 persoane au murit intr-un atentat sinucigas la Kabul care s-a produs pe un drum care duce la aeroportul international, a transmis un fotoreporter AFP aflat la fata locului. Noua dintre victime sunt straini, au spus surse de securitate.

"Este vorba despre un atac asupra unui microbuz care transporta straini. Sunt numeroase victime", a spus seful politiei din Kabul.

UPDATE: Grupul insurgentilor afgani Hezb-e-Islami a revendicat marti atentatul sinucigas care a ucis 12 persoane la Kabul, intre care noua cetateni straini. Gruparea afirma ca a raspuns astfel difuzarii unui film anti-islam.

Atacul s-a produs in jurul orei locale 06:30 (05:00 ora Romaniei) pe o sosea foarte circulata care duce la aeroport, in apropierea locului unde afganii se aduna in numar mare pentru a oficia casatoriile religioase.