AFP: Procurorii sarbi au un martor care a luat parte la traficul de organe din timpul conflictului din Kosovo

de Corina Ionel     HotNews.ro
Luni, 10 septembrie 2012, 19:10 Actualitate | Internaţional

Justitia sarba are un martor care sustine ca a participat la presupusul trafic de organe in timpul conflictului din Kosovo, de care este acuzata gherila kosovara, caz care a facut obiectul unei anchete internationale, a declarat duminica procurorul sarb pentru crime de razboi in exclusivitate pentru AFP.

"Avem o persoana care va depune marturie in legatura cu o procedura medicala facuta in nordul Albaniei privind prelevari de organe de la sarbi rapiti in timpul conflictului din 1998-1999 din Kosovo" dintre gherila separatista albaneza kosovara si fortele sarbe, a declarat procurorul Vladimir Vukcevici pentru agentia de presa.

Acesta a precizat ca martorul este un "kosovar albanez care a luat parte la conflict" si care sustine ca a urmat o formare in prelevare de organe si a participat el insusi la cel putin o astfel de operatiune".

Martorul "a descris o operatiune de prelevare a inimii unui prizonier sarb, intr-un loc din apropiere de Kuke (in nordul Albaniei), la sfarsitul anilor '90", a explicat procurorul.

"Inima a fost vanduta apoi pe piata neagra. El descrie in detaliu procedura", a subliniat Vukcevici daugand ca barbatul povesteste, de asemenea, despre transportarea organului catre aeroportul din capitala albaneza, Tirana.

Un raport al parlamentarului elvetian Dick Marty, adoptat in ianuarie 2011 de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei, descrie un presupus trafic de organe realizat de gherila kosovara albaneza pe teritoriul albanez in cadrul conflictului cu sarbii.

Parlamentarul mentioneaza in raportul sau numele unor fosti lideri ai gherilei separatiste albaneze din Kosovo, printre care cel al lui Hashim Thaci, actualul premier kosovar. Thaci si autoritatile albaneze au dezmintit acuzatiile.

La randul sau, procurorul Vukcevic, afirma ca serviciile sale au fost "investigat si verificat declaratiile martorilor de peste un an."

"Credem ca informatiile furnizate de martor sunt adevarate", a adaugat Vukcevic precizand ca autoritatile au luat "masuri de securitate stricte" pentru a asigura protectia martorului.

Dupa adoptarea "raportul Marty", Uniunea Europeana l-a insarcinat pe procurorul american John Clint Williamson apentru a conduce o echipa internationala de anchetatori.

Vukcevic a refuzat sa divulge mai multe detalii despre declaratiile martorului in schimb si-a manifestat speranta ca "marturia acestuia il va ajuta pe procurorul Williamson in ancheta sa."





















Articol sustinut de Superbrands

AmCham  - 25 de ani de impact in Romania, prin sustinerea consultarii intre mediul public si privat, pentru dezvoltarea Romaniei

Camera de Comert Americana in Romania (AmCham Romania) este de 25 de ani intre cele mai reprezentative asociatii ale comunitatii de afaceri din Romania, fiind recunoscuta drept un promotor al dialogului public-privat pe teme ce privesc mediul de afaceri, politicile publice cu impact asupra economiei, competitivitatea Romaniei sau dinamica relatiilor comerciale intre SUA si Romania.

1433 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    E foarte posibil (Luni, 10 septembrie 2012, 20:34)

    Kepler [utilizator]

    sa fie adevarat!


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă