Un val de atacuri mortale ce a avut loc in 22 orase din Irak, duminica, s-a soldat cu moartea a cel putin 44 de persoane si cu ranirea a 240, conform Al-Jazeera, informeaza RiaNovosti.

Unul dintre cele mai sangeroase atacuri a avut loc in orsaul Dujail, unde cel putin 10 soldati au fost omorati de catre persoane inarmate intr-un atac ce a vizat un mic avanpost al armatei irakiene.

Cateva ore mai tarziu o masina capcana a explodat langa un grup de recruti care erau aliniati pentru a aplica pentru un loc de munca la compania de stat Northen Oil. Cel putin sapte persoane au fost ucise.

Pana acum atentatele nu au fost revendicate dar oficialii locali si jurnalistii acuza Al-Qaeda ca ar fi responsabila pentru valul de crime din tara.