Ungaria nu va accepta un imprumut din partea Fondului Monetar International (FMI) si Uniunii Europene (UE) in conditiile impuse de aceste institutii, a declarat joi, pe pagina sa de Facebook, primul ministru conservator al tarii, Viktor Orban, informeaza AFP.

"La acest pret (...) si in acest mod, (raspunsul) este nu. Noi nu avem nevoie de o garantie financiara", a spus el intr-un film video postat pe pagina sa, facand referire la un imprumut de 15 miliarde de euro pe care Ungaria il negociaza cu FMI si UE.

Seful guvernului se refera la o lista de conditii publicata joi in cotidianul Magyar Nemzet, apropiat puterii, care include printre altele si scaderea impozitelor si subventiilor pentru familii, introducerea unei taxe generale pe terenuri, o diminuare a subventiilor pentru transport si eliminarea taxei speciale asupra bancilor.

Insa, acest lucru nu inseamna, din punctul de vedere al partii maghiare, sfarsitul discutiilor. Grupul parlamentar Fidesz, partidul aflat la putere, "a mandatat guvernul sa elaboreze o noua propunere pentru negocierile cu FMI si UE in cursul zilelor urmatoare", a adaugat Viktor Orban in mesajul sau.

Moneda nationala, forintul maghiar, a scazut brusc in fata euro, la un nivel de 289 HUF pentru un euro, la putin timp dupa ce propunerile lui Orban au fost publicate, de la un curs de 285 HUF pentru un euro. Ulterior, cursul a scazut usor, la 288,24.

La finalul lunii iulie guvernul a declarat ca este inca increzator ca se va ajunge la un acord cu aceste institutii pana la sfarsitul toamnei. Tara, care a pierdut increderea investitorilor, are nevoie de un ajutor financiar pentru a putea din nou sa se imprumute pe pietele de obligatiuni la rate ale dobanzii suportabile.