Episcopul catolic american William Lynn a fost condamnat marti la o pedeapsa cuprinsa intre 3 si 7 ani de inchisoare pentru protejarea unor preoti pedofili, anunta AFP.

Juratii l-au declarat vinovat de punerea in pericol a copiilor, la capatul unui proces de 10 saptamani.

Fost responsabil cu personalul diocezei Philadelphia, Lynn a fost acuzat ca a ascuns cazuri de agresiune sexuala impotriva copiilor si ca nu a facut nimic pentru a indeparta cel putin doi preoti din posturi in care acestia aveau contacte cu minorii.

Unul dintre preotii acoperiti de episcop, Edward Avery, a pledat vinovat si va primi o pedeapsa cu inchisoarea cuprinsa intre 2 ani si jumatate si cinci ani.

Celalalt preot, James Brennan, este acuzat de agresiuni sexuale impotriva unor tineri baieti in anii 1990, dar juriul nu a ajuns la un verdict.

In timpul procesului, procurorul adjunct Jacqueline Coelho l-a descris pe Lynn drept "gardianul secretelor", investit cu misiunea de a proteja biserica de scandaluri si de a mentine credinciosii in obscuritate.