Noul presedinte al Serbiei, nationalist-populistul Tomislav Nikolici, a declarat, in cadrul unui interviu acordat televiziunii muntenegrene si difuzat vineri, ca nu a existat un genocid la Srebrenica (oras din estul Bosniei), unde circa 8.000 de musulmani au fost ucisi de fortele sarbilor bosniaci, in iulie 1995, relateaza AFP.

"Nu a fost genocid la Srebrenica. Este foarte greu sa acuzi si sa dovedesti in fata unui tribunal ca un eveniment a avut forma unui genocid", a declarat noul presedinte sarb, care a fost investit in functie joi.

El a mentionat insa ca "o mare crima s-a produs la Srebrenica, comisa de catre sarbi, de catre membri ai poporului sarb, pe care trebuie sa-i gasim, sa-i judecam si sa-i pedepsim".

In iulie 1995, spre sfarsitul conflictului interetnic din Bosnia (1992-1995), fortele sarbilor bosniaci au masacrat aproximativ 8.000 de barbati si baieti musulmani bosniaci la Srebrenica, atrocitate calificata drept "genocid" de catre justitia internationala.

Fostii lideri politici si militari ai sarbilor din Bosnia - Radovan Karadzici si Ratko Mladici - sunt in prezent judecati pentru genocid de catre Tribunalul Penal International pentru fosta Iugoslavie (TPI), in principal pentru rolul lor in masacrul de la Srebrenica.