Primarul conservator al Londrei, Boris Johnson, a fost reales cu 51,5% din voturi, dupa o lupta foarte stransa cu rivalul sau laburist, Ken Livingstone, care a primit 48,5% din sufragii, potrivit rezultatelor oficiale anuntate vineri noapte, transmite AFP.

Boris JohnsonFoto: AGERPRES

"Voi continua sa ma lupt pentru binele londonezilor", a afirmat Boris Johnson, in varsta de 47 de ani, in discursul sau de victorie tinut la City Hall din Londra.

Aproximativ 5,8 milioane de alegatori au fost chemati la urne sa aleaga dintre cei sapte candidati care s-au prezentat pentru a obtine un mandat de patru ani in fruntea uneia dintre cele mai mari capitale din lume, prima piata financiara a Europei si oras gazda a Jocurilor Olimpice in aceasta vara.

Victoria lui Boris Johnson reprezinta o consolare pentru premierul britanic David Cameron si pentru coalitia sa alcatuita din conservatori si liberal-democrati, care a inregistrat rezultate slabe la alegerile municipale partiale de joi, pierzand 12 consilii municipale in fata opozitiei laburiste.

De asemenea, victoria lui Boris Johnson este cu atat mai importanta pentru coalitia aflata la putere, intrucat aceasta a traversat trei saptamani dificile care au culminat cu intrarea tarii in recesiune.

Consiliile municipale au fost pierdute in principal in centrul si sudul Marii Britanii, precum si in Tara Galilor, regiuni considerate cruciale pentru o eventuala revenire la putere a laburistilor in 2015.