Parchetul militar a anuntat miercuri ca ancheteaza un director de intreprindere care a vandut cu peste 100.000 de euro o ancora second-hand marinei militare a Rusiei, care a instalat-o pe singurul sau portavion, relateaza AFP.

"Directorul general al Nevski Iakor, Valentin Ponomarev (...), trebuia sa livreze o ancora pentru portavionul Amiral Kuznetov in cadrul unui contract in valoare de peste 4 milioane de ruble", respectiv 104.000 euro, explica parchetul, intr-un comunicat.

Dar acesta a cumparat o ancora de ocazie din Olanda cu 27.000 de euro si a predat-o ministerului Apararii, cu certificate falsificate.

"Desi ancora presupus noua nu corespundea nici ca masa, nici ca talie (...) si avea urme de coroziune, ea a fost urcata pe portavion", a adaugat biroul procurorului, care il ancheteaza pe acesta pentru escrocherie.

Comunicatul nu precizeaza daca ancora a fost demontata de pe aceasta nava cu o greutate de peste 50.000 de tone si cu o lungime de 306 metri.

Armata rusa este implicata in mod regulat in scandaluri de coruptie in valoare de milioane de euro, in special cand este vorba despre contracte de vanzare de armament si de material militar.