Washingtonul si Tokyo au criticat lansarea rachetei nord-coreene, care s-a dovedit a fi un esec, calificand-o drept o "provocare" din partea Phenianului, ce incalca rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU. De altfel, Consiliul de Securitate al ONU urmeaza sa se reuneasca de urgenta din acest motiv. In schimb, China nu a facut niciun fel de comentariu dupa lansarea rachetei. Coreea de Nord a lansat o racheta care s-a dezintegrat in zbor si a cazut in mare la scurt timp dupa decolarea estimata la ora locala 07:39 (01:39, ora Romaniei) de catre Statele Unite si Coreea de Sud, potrivit Mediafax.

Phenianul a prezentat aceasta lansare ca avand un scop civil, vizand plasarea unui satelit de observare pe orbita. Statele Unite si aliatii lor, mai ales japonezi si sud-coreeni, au denuntat in repetate randuri aceasta tentativa ca fiind un test cu racheta balistica.

Dispozitivul era "o racheta Taepodong-2", o racheta balistica intercontinentala cu o raza de 6.000 pana la 9.000 de kilometri, conform Comandamentului de aparare aeriana nord-american (NORAD).

Reactiile au fost prompte si unanime in condamnarea acestei lansari care incalca, conform Washingtonului, rezolutiie ONU din 2006 si 2009 care interzic Coreei de Nord "orice test nuclear sau lansare care recurge la tehnologia rachetelor balistice". Dupa "esecul" aparent al lansarii, Casa Alba a condamnat "o provocare ce ameninta securitatea regionala, incalca legea internationala si contrazice angajamentele recente" ale tarii.

"Coreea de Nord nu face decat sa se izoleze mai mult lansandu-se in acte de provocare, risipind banii pe arme si propaganda in timp ce nord-coreenii sunt din ce in ce mai infometati", a declarat purtatorul de cuvant al presedintiei americane, Jay Carney.

"Presedintele (Barack Obama) a spus clar ca este pregatit pentru relatii constructive cu Coreea de Nord. Totusi, el a insistat si asupra necesitatii pentru Coreea de Nord de a-si respecta angajamentele, de a urma obligatiile internationale si sa intretina relatii pasnice cu vecinii sai", a continuat purtatorul de cuvant.

El a asigurat de asemenea ca "dezvoltarea pe termen lung a rachetelor si a armelor nucleare de catre Coreea de Nord nu ii va aduce securitate, iar asta nu va fi niciodata cazul".

Coreea de Sud, aflata in conflict cu vecinul sau din nord dupa sfarsitul razboiului Coreei (1950-53), a denuntat "o incalcare clara a unei rezolutii ONU" si "o provocare care ameninta pacea si securitatea peninsulei coreene si a Asiei de Nord-Est".

Japonia a denuntat de asemenea o "grava provocare" a Phenianului, care incalca rezolutiile ONU: "Chiar daca este un esec, este o grava provocare pentru tara noastra si alte tari, care incalca rezolutiile 1695, 1718 si 1874 ale ONU. Am lansat un protest categoric prin intermediul canalelor diplomatice", a explicat purtatorul de cuvant al guvernului nipon, Osama Fujimura.

China nu a facut declaratii la peste doua ore dupa lansarea unei rachete de catre aliatul sau.

Cu privire la lansare, agentia oficiala China Noua a emis mai multe stiri provenite de la birourile din Seul, Tokyo si Washington, insa niciun comentariu oficial chinez.

Prima voce europeana in corul de contestari, ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, a solicitat ONU sa reactioneze "ferm" la aceasta lansare care este conform lui "contrara dreptului international": "Condamn aceasta lansare a unei rachete a Coreei de Nord", a declarat pentru AFP ministrul german la New York, subliniind ca lansarea "incalca obligatiile internationale ale Coreei de Nord si va spori tensiunile in peninsula coreeana". "Consiliul de Securitate al ONU trebuie sa reactioneze ferm la aceasta incalcare a dreptului international", a adaugat acesta.

Statele G8 au condamnat, de asemenea lansarea, indicand ca vor lua masurile "corespunzatoare" in Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite.

Ministrii Afacerilor Externe ai G8 (Germania, Canada, Statele Unite, Franta, Marea Britanie, Italia, Japonia, Rusia) care au incheiat o intalnire la Washington, au publicat un comunicat in care apreciau ca lansarea rachetei nord-coreene "submineaza pacea si stabilitatea in regiune": "Facem apel la Republica populara democrata a Coreei (Coreei de Nord, n.r.) sa se abtina sa continue cu aceasta lansare utilizand tehnologia rachetelor balistice si sa renunte la orice alt act care ar agrava situatia in peninsula coreeana", declara sefii diplomatiei G8.

"Suntem pregatiti sa conturam, impreuna cu alte state, masuri care sa raspunda la orice act al Republicii populare democrate a Coreei care incalca rezolutiile Consiliului de Securitate al ONU si solicitam Consiliului de Securitate al Natiunilor Unite sa furnizeze un raspuns corespunzator" la lansarea rachetei nord-coreene, au mai aratat acestia.

G8 nu a precizat ce masuri intentioneaza sa adopte.

Conform unui diplomat ONU, Consiliul de Securitate se va reuni de urgenta vineri pentru a discuta despre Coreea de Nord.