Presedintele american Barack Obama a subliniat luni ca angajamentul Statelor Unite fata de Israel este "solid ca o stanca", in cadrul ceremoniei de primire la Casa Alba a premierului Benjamin Netanyahu, in centrul discutiilor fiind chestiunea delicata a dosarului nuclear iranian, relateaza AFP.

Obama a afirmat ca diplomatia mai are o sansa in Iran, tara acuzata de occidentali ca incearca sa obtina arma nucleara si pe care Israelul a amenintat ca o va ataca de o maniera "preventiva" in aceste ultime saptamani.

Legaturile dintre "tarile noastre sunt inalterabile", a afirmat presedintele american, in fata ziaristilor, in debutul intalnirii cu Netanyahu. El a reinnoit asigurarile fata de statul evreu facute cu o zi in urma la Washington, in timpul discursului in fata puternicei organizatii pro-israeliene Aipac. "Angajamentul nostru fata de securitatea Israelului este solid ca o stanca", a spus acesta.

"Credem ca mai exista inca o sansa pentru o rezolvare diplomatica a acestei chestiuni", a adaugat Obama.

"Stim cu totii ca este inacceptabil din punctul de vedere israelian sa existe o tara cu arma nucleara care cere distrugerea Israelului", a adaugat presedintele american.

"Imi rezerv toate optiunile ... asa cum am spus ieri in discursul meu, cand am afirmat ca toate optiunile raman deschise si exact asta am vrut sa spun", a intarit Obama.

Netanyahu a subliniat ca Israelul trebuie sa "ramana stapan pe destinul sau" in fata amenintarilor Teheranului.

"Responsabilitatea mea suprema, in calitate de prim ministrul israelian, este sa veghez ca Israelul sa ramana stapanul destinului sau", a declarat Netanyahu, multumindu-i lui Obama pentru sprijinul oferit in apararea Israelului.

Atat presedintele Statelor Unite, cat si premierul Israelian, care a facut din lupta impotriva programului nuclear iranian prioritatea sa, si-au exprimat in ultimele zile pozitiile in ceea ce priveste dezbaterea legata de Iran.

Duminica, Obama a criticat aproape deschis multiplicarea amenintarilor israeliene privind un atac unilateral asupra Iranului, afirmand in fata Aipac: "Vorbim prea devreme de razboi".

Cu toate acestea, a incercat sa ofere asigurari aliatului sau, reafirmand ca este dispus sa recurga la forta impotriva Teheranului daca va fi nevoie. "Vom face tot ce este necesar pentru a prezerva avantajul militar israelian - pentru ca Israelul trebuie sa aiba intotdeauna posibilitatea sa se apere singur impotriva oricarei amenintari", declarase Obama.

Dupa acest discurs, Benjamin Netanyahu a notat ca presedintele american a afirmat ca "toate optiunile raman pe masa" pentru a impiedica Iranul sa obtina arma nucleara.