Criza bancara din Islanda: un fost prim ministru este judecat pentru prabusirea sistemului financiar al tarii

de R.M.     HotNews.ro
Luni, 5 martie 2012, 15:12 Actualitate | Internaţional


Procesul in care fostul premier islandez Geir Haarde este judecat pentru raspunderea pe care ar fi avut-o in prabusirea sistemului financiar al tarii, in 2008, a inceput luni la Reykjavík, in fata unei Curti speciale, relateaza AFP.

"Resping toate acuzatiile si consider ca nu au niciun fundament", a declarat, cu o voce linistita, Haarde, in varsta de 60 de ani, in fata judecatorilor.

"Salut faptul ca pot raspunde la intrebarile legate de aceasta afacere", a adaugat el, subliniind ca este pentru "prima oara" cand are aceasta posibilitate.

Haarde, pe atunci seful Partidului Independentei (dreapta), aflat la putere de la jumatatea anului 2006, a fost unul dintre cei patru oameni politici acuzati pentru prabusirea, in cateva saptamani, a sistemului bancar hipertrofiat al tarii, intr-un raport publicat in 2010.

In momentul imploziei, principalele banci din tara detineau un total de active echivalent cu 923% din PIB.

In septembrie 2010, Parlamentul a apreciat ca doar primul ministru trebuie sa fie judecat pentru aceasta criza, inclusiv pentru falimentul bancii Icesave, care a generat o vie controversa intre Reykjavik, pe de o parte, si Londra si Haga, pe de alta parte.

Raportul de experti ii reproseaza lui Haarde ca ar fi ascuns in primavara lui 2008 informatii potrivit carora tara se indreapta spre o criza financiara majora.

Landsdomur, singura Curte abilitata sa judece ministri si fosti ministri, si care nu a mai fost convocata pana acum, a decis in octombrie anul trecut sa respinga doua dintre cele sase capete de acuzare retinute impotriva fostului sef de guvern, inclusiv cel mai puternic, de "neglijenta grava".

Haarde trebuie sa raspunda in fata judecatorilor pentru lipsa sa de actiune in momentul in care ar fi trebuit sa reduca talia bancilor hipertrofiate ale tarii.

Daca va fi declarat vinovat, Haarde risca pana la doi ani de inchisoare.

Implozia bancilor a aruncat Islanda intr-o profunda recesiune care a impus interventia Fondului Monetar International, cu un imprumut de 2,1 miliarde de dolari. Coroana islandeza s-a devalorizat puternic dar tara si-a ragasit astazi cresterea economica iar PIB-ul ar trebui sa se majoreze cu 3,1% in acest an.

Procesul ar urma sa se incheie in data de 15 martie.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















1544 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    2 ani... (Luni, 5 martie 2012, 15:23)

    nano2k [utilizator]

    Nu stiu daca Haarde e vinovat sau nu, insa ma intreb: numai 2 ani risca pentru o fapta atat de "nevinovata"?

    Cum e posibil? Mie mi se pare o fapt mult mai grava decat fura o gaina sau o masina... stau si ma crucesc...
  • +2 (2 voturi)    
    dA (Luni, 5 martie 2012, 15:47)

    Babilou [utilizator]

    Islanda a fost , cred, prima tara europeana atinsa de criza, inca in 2008.
    Cauta tot felul de tapi ispasitori acum sau solutii. Una e chiar inedita, se vorbeste ca ar dori sa adopte ca moneda nationala dolarul canadian, din cauza soliditatii economiei canadiene. Aderarea la Euro e exclusa, avand in vedere urmarile crizei si performantele economice.
    N-ai fi prima tara ce ar adopta o moneda straina; Ecuador si Salvador folosesc dolarul american, iar Kosovo foloseste Euro.
    (http://quebec.huffingtonpost.ca/2012/03/02/lislande-pense-adopter-le_n_1317238.html)
  • 0 (2 voturi)    
    foarte tare (Luni, 5 martie 2012, 15:50)

    harapp [anonim]

    Daca ar fi sa se aplice se la noi, ar insemna sa fie judecati toti prim ministrii din '89 pana in prezent...Gresesc?
    • 0 (0 voturi)    
      Glumesti ? Vrei sa nu mai avem "politicieni" (Luni, 5 martie 2012, 16:27)

      ogi [anonim] i-a raspuns lui harapp

      .
  • 0 (2 voturi)    
    pe cand asa ceva si la noi? (Luni, 5 martie 2012, 16:30)

    morpheeen [anonim]

    Astept cu nerabdare initiative de genul si in Romania, extinse si nu limitate doar la prim-ministri:)
  • -1 (1 vot)    
    un model de urmat pentru tarile din UE (Luni, 5 martie 2012, 18:10)

    ChavaLito [anonim]

    lasati bancile sa cada,declarati faliment nu platit datoria externa... asa au procedat islandezi si ia uite nu au nici datorii nici "capuse corupte" ca sa le vanda tara, una din singurele tari care au scapat de FMI si bancheri,grecia portugalia irlanda spania si alte tari din europa au salvat banciile si uite care sunt rezultatele... recesiune somaj saracie. bravo lor ca au stiut sa de'a o lectie sistemului
    • 0 (0 voturi)    
      Eficienta (Luni, 5 martie 2012, 20:17)

      Daniels22026 [utilizator] i-a raspuns lui ChavaLito

      Sufletul incarcat de ura e o povara inutila pe care nu te obliga nimeni s-o cari. Impotriva coruptiei se lupta eficient cu mintea, nu cu inima.
  • -2 (2 voturi)    
    Criza din Islanda (Luni, 5 martie 2012, 19:00)

    costel [anonim]

    Cred ca la noi trebuia sa fie arestat guvernul Tariceanu care fara PDL,a condus tara la dezastru financiar cu complicitatea UDMR,PSD,PNL si PC.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version