Inalti clerici afgani au declarat vineri ca scuzele oferite de Statele Unite in urma arderii unor exemplare ale Coranului nu vor fi acceptate niciodata, cerand judecarea si condamnarea militarilor americani care au comis acest "act diavolesc", transmite Reuters. Saptamana trecuta, presedintele SUA Barack Obama a transmis o scrisoare oficiala omologului sau afgan Hamid Karzai prin care isi cerea scuze pentru actiunea soldatilor NATO, care incinerasera mai multe exemplare din cartea sfanta a musulmanilor.

Protest anti-american in HeratFoto: AGERPRES

Obama mentiona in scrisoare faptul ca ceea ce s-a intamplat reprezinta o eroare si un gest nechibzuit si ca tara sa va lua toate masurile necesare ca aceste gesturi sa nu se mai repete. Presedintele a promis ca cei vinovati vor suporta consecintele faptelor lor.

Clericii afgani au cerut insa pedepsirea militarilor.

"Cei care au comis aceasta crima trebuie sa fie judecati public si condamnati", sustin membrii unui Consiliu superior al clericilor, dupa o intalnire avuta cu presedintele Karzai.

"Consiliul condamna cu putere aceasta crima si actul inuman, salbatic al soldatilor americani care au profanat cartile sfinte ale Coranului", se precizeaza intr-o declaratie emisa de administratia prezidentiala de la Kabul.

In ciuda scuzelor oferite de presedintele Obama, afganii au protestat violent in urma incidentului de la baza Bagram, din noaptea de 20 spre 21 februarie. Peste 30 de persoane au fost ucise in confruntari.

Incendierea exemplarelor din cartea sfanta a musulmanilor au afectat eforturile americanilor de a castiga si mai mult increderea afganilor, o parte esentiala a campaniei internationale de a slabi miscarea talibana si de a forta grupul insurgent de a negocia sfarsitul ostilitatilor.

Talibanii i-au indemnat pe musulmani sa atace trupele NATO si sa-i ucida pe soldati ca razbunare pentru necinstea comisa de acestia.

Forte de securitate afgane au atacat soldatii din coalitia internationala, cel putin sase militari straini, dintre care patru americani, au murit impuscati de colegii lor afgani in ultima saptamana.