"Toate televiziunile sunt somate serios sa stopeze aparitia prezentatoarelor lor pe ecrane fara voal si cu machiaj incarcat", spune ministerul, intr-o scrisoare adresata respectivelor televiziuni.
"Ziaristele care prezinta informatii televizate trebuie si ele sa respecte valorile islamice si afghane", se arata in aceasta scrisoare, a carei copie a fost obtinuta de AFP.
"Potrivit legilor islamice, care guverneaza in Afghanistan, femeile trebuie sa apara in public cu capul acoperit. Nu trebuie sa li se vada urechile. Cele care apar la televizor sunt supuse acelorasi reguli", a comentat un purtator de cuvant al presedintiei.
Scrisoarea, care vizeaza "cateva televiziuni" in mod deosebit, este motivat de mania "consiliului ulemalelor", cea mai inalta autoritate religioasa din Afghanistan, a precizat acesta.
Zece ani dupa caderea regimului ultra-conservator al talibanilor, alungati de la putere de o coalitie condusa de SUA, conditia femeii s-a imbunatatit in Kabul si in principalele orase ale tarii, unde mai multe reprezentante ale sexului frumos indraznesc sa poarte haine mai stramte sau sa se machieze.
Dar drepturile femeilor sunt ignorate la tara, unde societatea ramane traditionalista si patriarhala.
La sfarsitul lui ianuarie, un afghan si-a omorat sotia in bataie pentru ca nascuse, pentru a treia oara, o fetita, iar el isi dorea un baiat.
Potrivit unui studiu realizat de ONG-ul Oxfam si publicat in octombrie, 87% dintre femeile afghane au suferit violente fizice, sexuale, psihice, sau au fost obligate sa se casatoreasca impotriva vointei lor.



















curu , iar peste doi ani prezinta buletinul meteo
in costumul Evei ( minus frunza)
Ce aveti cu afganii?
Lasati-i sa traiasca in felul lor; societatea aceea este altfel , numai ca propaganda dinspre vest zice
ca tooooti trebuie sa fie ca ei .
Va spun toate acetea eu, care am fost in vre-o 30 de tari , incluzind Africa , America Latina , China
Drepturile femeilor sunt bine reglementate acolo;
Nu-i tulburati; nu le faceti nici un bine ; se merge pe
zombificare; lasati-i in pace.
Iata unde s-a ajuns , chiar langa noi , in Serbia , cand o prezentatoare il apuca sanatos de madular
pe colegul ei , in transmisie directa !
(PS
poti sa-mi pui si d-ta intrebari la care eu nu stiu sa raspund)
(PS
poti sa-mi pui si d-ta intrebari la care eu nu stiu sa raspund)
Afganii au in zona o reputatie de mari razboinici.
Afganii au adus islamismul in India, i-au bulversat ordinea milenara, au dat peste cap societatea indiana, au provocat, practic, migratia tiganilor inspre Vest. Sunt perioade lungi cand istoria Indiei este dominata de dinastii afgane sau patane. In centrul Indiei, in statul Madhya Pradesh (care inseamna "tara de mijloc; Uttar Pradesh inseamna "tara de miazanoapte"), a dominat dinastia patana. Mandu este, capitala patanilor, cu cea mai mare cetate din lume construita vreodata. Are un zid de 70 de kilometri!
Mandu este in apropiere de Bhopal, capitala statului Madhya Pradesh, unde a avut loc in 1984 cea mai mare catastrofa din India, cand o uzina chimica de pesticide a sarit in aer, ucigand cca 8.000 de oameni, majoritatea copii si batrani, intoxicati cu un gaz toxic letal, care i-a omorat in urmatoarele zile.