Presedintele Comitetului National Republican din Statele Unite l-a comparat pe Barack Obama cu Francesco Schettino, capitanul vasului de croaziera Costa Concordia, naufragiat in urma cu doua saptamani in apropiere de coastele Toscanei, transmite CBSNews. Reince Priebus a spus ca, asemenea capitanului de pe pachebot, Obama "isi abandoneaza vasul aici, in Statele Unite".

Reince PriebusFoto: CBS

Reince Priebus a facut aceste afirmatii in cadrul emisiunii "Face the Nation", difuzata duminica.

Liderul republican se referea la campania electorala pentru alegerile prezidentiale din Statele Unite, ce vor avea loc in luna noiembrie.

"In final, in cateva luni, toate acestea vor fi istorie si vom vorbi despre micul nostru capitan Schettino, care este presedintele Obama, ce isi abandoneaza vaporul aici, in Statele Unite. El este interesat mai mult in a-si face campanie electorala decat in a-si indeplini obligatia de presedinte", a spus Priebus.

In ultimele zile, presa italiana l-a prezentat pe capitanul Francesco Schettino ca pe un las care a parasit pachebotul naufragiat. In acest moment, capitanul este arestat la domiciliu, fiind acuzat de omucidere, provocarea unui naufragiu si abandonarea vasului.

In acelasi timp, congresmanul republican de Florida Allen West le-a transmis mai multor lideri democrati, intre care presedintele Obama, Nancy Pelosi si Henry Reid, "sa plece naibii din Statele Unite".

"Luati-va mesajul egalitatii de realizare, luati-va mesajul dependentei economice, luati-va mesajul de aservire a spiritului si dorintei antreprenoriale a poporului american si duceti-l in alta parte. Puteti sa-l duceti in Europa, puteti sa-l duceti pe fundul marii, puteti sa-l duceti la Polul Nord, dar plecati naibii din Statele Unite ale Americii", a declarat West la un eveniment al republicanilor din Palm Beach, potrivit RealClearPolitics.