In martie 2010, Andersson se afla pe o sosea din Norvegia la volanul unui camion detinut de patronul sau norvegian, in momentul in care a fost oprit de politistii rutieri.
Agentii au descoperit ca franele camionului nu functionau corespunzator si l-au amendat pe soferul suedez cu 8.000 de coroane.
Potrivit informatiilor, Andersson a primit o scrisoare saptamana trecuta prin care era informat ca amenda a fost injumatatita datorita nationalitatii sale. Politistii norvegieni au spus ca au luat in considerare faptul ca soferul este suedez, reducand amenda "ca urmare a venitului dumneavoastra scazut".
Anderson a afirmat pentru publicatia VG ca este recunoscator, desi i se pare ca situatia este "foarte ciudata": "Le-am multumit pentru reducere, dar mi se pare un lucru foarte ciudat. Castig de fapt mai mult decat colegii mei suedezi, din moment ce coroana suedeza este slaba si eu locuiesc in Suedia. Ar trebui sa poata sa descopere asta".
BBC noteaza ca cele doua tari scandinave sunt printre cele mai bogate din lume.
Potrivit datelor FMI din 2010, Produsul Intern Brut pe cap de locuitor in Norvegia este de 52.000 de dolari, in timp ce in Suedia este de 38.000 de dolari.



















Nu poate sa se supere nimeni pe ei ca i-au facut indirect "sarantoci" pe toti suedezii.