Dupa 12 ani de activitate, Vladislav Surkov, considerat arhitectul sistemului politic al Rusiei, a plecat de la Kremlin. Surkov, considerat creatorul actualului sistem politic rus, a aprobat miscarile de protest de dupa alegerile parlamentare, situindu-se in conflict deschis cu opiniile lui Vladimir Putin.

Vladislav SurkovFoto: Reuters

Putin este nemultumit de modul in care Surkov a gindit campania electorala si de felul cum a reactionat la mitingurile de protest, scrie presa rusa.

El a fost numit vicepremier insarcinat cu politica de modernizare si de inovatii, o functie mai degraba decorativa. „Demult solicit sa mi se ofere posibilitatea de a incepe o noua viata. Am fost inteles si multumesc mult pentru asta”, a spus Surkov pentru agentia Interfax. El a precizat ca pe viitor nu se va mai ocupa de proiecte politice.

Surkov este unul dintre autorii actualului sistem politic, fara de care crearea „democratiei suverane” sub forma ei prezenta, nu ar fi fost posibila, aminteste analistul Leonid Gozman, fost copresedinte al partidului Cauza dreapta. Expertul Aleksei Makarkin aminteste ca tot Surkov a inventat impartirea opozitiei in „sistemica” si „nesistemica”, tot el a impus politica informationala a principalelor canale de televiziune si a fost ideologul infiintarii miscarilor de tineret menite sa asigure o contrapondere in cazul unor „revolutii portocalii”.

Gozman nu exclude posibilitatea ca demisia sa fie dovada unui conflict la varful puterii. Partial, aceasta ipoteza a fost sustinuta de un functionar al administratiei: Surkov are propriul sau punct de vedere asupra evolutiei evenimentelor legate de mitingurile de protest, pozitie care difera insa de cea a anturajului lui Vladimir Putin. De altfel, intr-un recent interviu acordat cotidianului Izvestia, Surkov a declarat ca in Piata Bolotnaia a iesit cea mai buna parte a electoratului, cuvinte care au contrastat puternic cu criticile lansate recent de Putin la adresa opozitiei.

  • "Stabilizarea distruge propriii ei copii”, a spus ironic Surkov despre plecarea sa de la Kremlin, parafrazind un slogan celebru al Revolutiei Franceze. Gozman este de parere ca gestul lui Surkov are si menirea sa joace rol de victima rituala: el este inlaturat ca simbol la fenomenele politice care au determinat protestele.

De numele lui se leaga in mod direct esecul tentativelor de reanimare a partidului Cauza dreapta sub conducerea lui Mihail Prohorov. Acesta din urma a intrat, intr-un final, in conflict deschis cu administratia prezidentiala, catalogandu-l pe Surkov drept „papusarul de la Kremlin” si a promis sa depuna toate eforturile pentru ca acesta sa demisioneze. Contactat de Vedomosti, Prohorov a refuzat ieri orice comentarii legate de plecarea lui Surkov de la Kremlin.

Dmitri Medvedev l-a numit ieri prin decret pe Viaceslav Volodin, fost vicepremier si sef al aparatului guvernamental, in functia de vicepresedinte al administratiei prezidentiale in locul lui Vladislav Surkov.