Germania, Franta si Marea Britanie au condamnat la unison atentatele comise duminica, de Craciun, impotriva unor biserici crestine din Nigeria, potrivit AFP.

Ministrul german de externe Guido Westerwelle a calificat atentatul drept "oribil" si "las".

"Nici in ziua de Craciun lumea nu a fost ferita de acte de lasitate si de frica in fata terorismului", a declarat ministrul german, subliniind ca toleranta si deschiderea de a solutiona toate conflictele prin mijloace pasnice nu trebuie sa fie doar niste mesaje ale sarbatorii crestine a Craciunului si ale altor religii ale lumii.

Potrivit lui Westerwelle, aceste mesaje pot fi "cheia pacii, libertatii si prosperitatii".

De asemenea, presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, a condamnat ''cu cea mai mare fermitate seria de acte de violenta comise in Nigeria in ultimele zile, soldate cu zeci de victime'', adresand ''condoleante autoritatilor si poporului din Nigeria'', conform unui comunicat dat publicitatii de Palatul Elysee.

La randul sau, ministrul britanic al afacerilor externe, William Hague, a deplans atentatele din Nigeria, indreptate "impotriva unor familii reunite in pace si rugaciune pentru a celebra o zi care simbolizeaza armonia si bunavointa fata de semeni".

Cel mai sangeros atentat produs astazi in Nigeria a dus la moartea, potrivit unui nou bilant, a 30 de persoane, avand loc la biserica catolica din Madalla, periferia capitalei federale Aduja. Atentatul a fost revendicat de Boko Haram, un grup radical care doreste infiintarea unui stat islamist in nordul Nigeriei, regiune majoritar musulmana.

Un alt atentat a vizat o biserica evanghelica din Jos si a provocat moartea unui politist. Alte doua explozii au fost raportate la Damaturu duminica, iar o a treia in seara zilei de ieri, aceasta din urma avand drept tinta o biserica in Gadaka. Exploziile din Damaturu au provocat cel putin patru morti, intre care si atentatorul kamikaze.