Până nu demult, inamicii principali ai extremiştilor de dreapta maghiari erau aşa-zişii "ţigani criminali". Săptămânal, undeva în Ungaria, membrii partidului Jobbik sau ai braţului armat al formaţiunii politice, Garda Naţională Maghiară, se adunau pentru a protesta împotriva romilor şi scandau sloganuri anti-ţigăneşti. Mai nou, o dată cu grava criză financiară în care se află Ungaria, extremiştii de dreapta au descoperit un nou inamic: capitalul străin - care vrea să stoarcă Ungaria şi să distrugă naţiunea maghiară.

Manifestaţiile recente ale partidului Jobbik s-au desfăşurat sub sloganul „Au plecat tancurile, au venit băncile!“, mesaj care dă de înţeles că locul foştilor stăpâni sovietici a fost luat de aşa zisul capital evreiesc mondial. Jobbik-iştii nici nu fac eforturi să se ascundă în spatele aluziilor. De pildă, în Parlamentul de la Budapesta, acuză în mod constant atât majoritatea guvernamentală cât şi opoziţia socialistă şi liberală că ar reprezenta interesele Israelului şi ale evreilor, nu pe cele ale maghiarilor.

Circa un milion de unguri au luat credite în valută pe care le pot plăti din ce în ce mai greu, întrucât forint-ul maghiar s-a devalorizat foarte mult în ultimii ani. Nu e de mirare, aşadar, că sloganurile Jobbik au priză la o parte a publicului maghiar. Mai multe sondaje de opinie relevă că propaganda agresivă a Jobbik-ului dă roade: extremiştii de dreapta sunt cotaţi cu 20 la sută din totalul voturilor şi devin astfel, pentru prima dată, a doua forţă politică din Ungaria, în urma partidul populist-conservator-naţional Fidesz, de guvernamânt, depăşindu-i clar pe socialiştii.

Când se uită la aceste rezultate, Márton Gyöngyösi devine de-a dreptul euforic: „Suntem din ce în ce mai puternici“, jubilează şeful adjunct al fracţiunii parlamentare Jobbik, plusând: „ascensiunea noastră nu poate fi stăvilită. Oamenii înţeleg cât de lipsită de credibilitate este politica guvernamentală şi îşi dau seama că noi suntem singurul partid onest.“

Ascensiunea extremiştilor de dreapta este fără precedent în istoria postcomunistă ungară. Nu se explică însă numai prin actuala criză economică şi financiară din Ungaria, ci are rădăcini mai adânci. După o tranziţie încheiată cu greu şi doar parţial, economia ungară s-a confruntat cu procesul de globalizare si cu aderarea la Uniunea Europeană, in 2004. Coaliţia socialist-liberală care a guvernat ţara din 2002 până în 2010 a lăsat nerezolvate o serie de probleme economice şi sociale, distingîndu-se mai ales prin scandaluri de corupţie.

Principalul beneficiar a fost partidul ajuns acum la guvernare: Fidesz a câştigat alegerile parlamentare din primăvara anului trecut cu o majoritate de două treimi. Pe de altă parte, în aceleaşi alegeri, partidul Jobbik a obţinut aproape 17 la sută, devenind a treia forţă politică, după socialişti. Succesul le-a fost precedat de o campanie electorală extrem de xenofobă, dusă sub semnul sloganului „Ungaria ungurilor!“ şi care a exploatat la maxim subiectul aşa zişilor „ţigani criminali“.

A fost, de fapt, tema cu care Jobbik a reuşit să acumuleze un spectaculos capital electoral în doar câţiva ani. „Punctul de pornire“ a fost o tragedie cumplită: în 2006, un profesor din oraşelul Tiszavasvári din estul Ungariei a fost ucis în bătaie de către un grup de romi din satul Olaszliszka, după ce accidentase cu maşina lui o fetiţă de etnie romă. Familia micuţei a presupus că fiica lor ar fi murit; în realitate, aceasta nu fusese accidentată decât foarte uşor, dar se ascunsese. Fiicele minore ale profesorului ar fost de faţă când tatăl lor a fost linşat.

Acest omor a zguduit societatea ungară şi a schimbat opinia publică profund. A condus la o culpabilizare generală a romilor şi la ascensiunea rapidă a curentelor de dreapta extremă - şi nu doar a partidului Jobbik. În anii 2008 şi 2009, un grup de terorişti de dreapta a comis o serie de atentate şi crime, împuşcând, printre altele, un tată şi pe fiul acestuia, în vârstă de cinci ani, pe când încercau să se salveze din casa lor incendiată. Majoritatea societăţii a reacţionat la aceste omoruri cu indiferenţă.

Creşterea actuală în sondajele de opinie a partidului Jobbik este rezultatul masivei pierderi de încredere a partidului de guvernamânt Fidesz, inclusiv datorită unei serii de măsuri economice nepopulare. Astfel, pentru a acoperi deficitul bugetar, anul trecut au fost naţionalizate fondurile particulare de pensii. Premierul Viktor Orbán şi alţi politicieni ai Fidesz-ului încearcă să prevină erodarea încrederii în politica lor cu un mesaj naţionalist, în mare parte copiat de la extremiştii de dreapta. De exemplu, premierul Orbán cultivă o retorică populist-anticapitalistă şi anti-UE şi a avertizat Bruxelles-ul în mod repetat să nu-şi permită ceea ce şi-a permis odinioară Moscova. „Este o retorică falsă“, se plânge Márton Gyöngyösi, „pentru că nu este urmată de măsuri. Oricum, Fidesz-ul ne fură constant subiectele, noi am fost cei care au vorbit prima dată despre cele mai multe lucruri“.