Republica Moldova nu a reusit sa iasa din criza politica si a mai facut un pas in directia alegerilor parlamentare anticipate. Asa poate fi catalogat esecul alegerilor prezidentiale din 16 decembrie. Singurul pretendent, speakerul parlamentului si presedintele in exercitiu al tarii, Marian Lupu, nu a reusit sa cumuleze 61 din voturile deputatilor, care ar fi facut din liderul Partidului Democrat seful statului, scrie Nezavisimaia gazeta. Modova este, practic, ostatica in mainile catorva oameni, ale caror ambitii nu permit rezolvarea crizei politice.

In plus, politicile gresite au sters imaginea clara despre cum va evalua tara in viitor.

Iar prezenta in interiorul Aliantei pentru Integrare Europeana a unor politicieni cu viziuni si preferinte politice contradictorii face aceasta constructie instabila si lipsita de perspective. Nu se poate vorbi despre o echipa omogena daca figurile cheie ale aliantei sustin pozitii antagoniste in chestiuni principiale. Greu de imaginat realizarea politicii externe a tarii daca democrat-liberali condusi de Vlad Filat se pronunta in favoarea unificarii cu Romania si, prin urmare, sunt dispusi sa sacrifice statalitatea Moldovei, iar liderul democratilor, Marian Lupu, se pronunta cel putin formal pentru consolidarea statalitatii, neutralitatea Moldovei si dezvoltarea de relatii atat cu Occidentul, cat si cu Orientul.

Interesanta este, in acest context, pozitia statelor occidentale, care prefera sa nu observe instabilitatea politica din Moldova. In ultimii doi ani, alianta si-a demonstrat incapacitatea de a ajunge la intelegeri politice. Si cu toate acestea, AIE continua sa se bucure de sprijinul total al Occidentului, care saluta reformele moldovenesti si cursul democratic de dezvoltare.

Motivul este simplu, scrie publicatia rusa. Politicienii moldoveni respecta toate indicatiile venite din partea structurilor occidentale in privinta politicii economice a statului. Intre timp, nivelul de viata al populatiei a scazut dramatic in Moldova, preturile cresc, la fel si datoria statului.

Situatia politica din Moldova este determinata, in mare parte, de rolul Romaniei, care in ultimii doi ani si-a intensificat influenta asupra Chisinaului. Bucurestiul este adeptul principiului potrivit caruia mentinerea instabilitatii politice permite realizarea intereselor sale in privinta Moldovei.

Indiferent daca, intr-un final, va fi sau nu ales un presedinte in Republica Moldova, repartizarea fortelor politice va suferi schimbari insemnate.

Pe de o parte, alegerea unui sef al statului va antrena demisia guvernului. Un pas care va permite viitorului presedinte sa stabileasca „vinovatul” tuturor problemelor sale. Este un lucru pe care il intelege perfect Vlad Filat, care nu este interesat de alegerea lui Marian Lupu in functia suprema in stat.

Ca atare, in Moldova pare imposibil sa se ajunga la un compromis privind candidatura viitorului sef al tarii, ceea ce apropie tara de alegeri parlamentare anticipate. Moldova a ajuns intr-un punct dincolo de care alianta la guvernare fie va dispare, fie se va transforma. Un proces care ii va implica insa si pe comunisti.