Politia din New York ancheteaza un barbat care a dat foc unei femei in liftul blocului in care aceasta locuia, dupa ce a turnat benzina peste ea, provocandu-i rani fatale, relateaza CNN.

Barbatul intra in lift si ii da foc femeiiFoto: Captura video

Imaginile surprinse de camerele de supraveghere arata barbatul imbracat in echipament pentru deratizare intrand in ascensor, cu manusi chirurgicale si o masca de protectie pe cap, si stropind-o pe femeia care se afla in lift cu lichid inflamabil.

Barbatul ii da foc femeii si apoi fuge.

Vecinii au povestit ca femeia se intorcea acasa de la cumparaturi, la apartamentul de la etajul 5 din Brooklyn. Martorii spun ca au auzit tipete si au simtit fum, apoi au realizat ca o femeie este in flacari in lift.

"Eu si inca cineva de la etajul sase am inceput sa batem in usile oamenilor sa iasa. 'E un incendiu, iesiti, iesiti'", a povestit un locatar.

Politia a identificat victima - Dori Gillespie, 64 de ani, care locuia in cladire din anii '80.

Potrivit BBC, barbatul, in varsta de 47 de ani, s-a predat autoritatilor. El a intrat in sectia de politie mirosind a combustibil si a spus ca a pornit un incendiu.

Purtatorul de cuvant al politiei spune ca suspetul a asteptat-o pe Gillespie sa ajunga cu liftul la etajul 5, in jurul orei locale 16.00. "Se pare ca stia ca ea este in ascensor".

Imaginile il arata imprastiind lichidul "metodic" pe femeie. Barbatul scoate apoi un aprinzator asemanator celui pentru gratar, da foc unei carpe dintr-o sticla si ii da foc femeii cu ea, apoi arunca sticla in lift.

Femeia cara in brate o punga cu cumparaturile si s-a asezat in spatele liftului pentru a incerca sa se protejeze. Politia spune ca suspectul o cunostea pe victima, insa acesta a refuzat sa dea detalii referitoare la motivul pentru care a ucis-o.