Presedintele Chinei, Hu Jintao, a cerut marti Marinei sa fie gata de lupta si sa continue modernizarea pentru a salvgarda securitatea nationala a tarii, anunta agentia de stat China Noua, citata de AFP.

Presedintele Hu a cerut Marinei sa-si "accelereze modernizarea" si sa "conduca preparative intense pentru lupta militara" cu scopul de a "salvgarda securitatea nationala si pacea mondiala", scrie agentia oficiala, in contextul ambitiilor maritime ale Chinei, care provoaca ingrijorarea vecinilor sai si a Statelor Unite.

Hu Jintao a facut aceste declaratii in fata membrilor puternicei Comisii militare centrale, pe care o si conduce, si in prezenta celui care este cotat drept succesorul sau in fruntea tarii, vicepresedintele Xi Jinping, devenit numarul doi in aceasta comisie.

Armata chineza a anuntat ca va efectua manevre navale in "vestul oceanului Pacific", pe fondul tensiunilor in crestere legate de aceste teritorii, disputate cu vecinii sai.

Acest anunt vine dupa vizita efectuata in Asia-Pacific de presedintele american Barack Obama, in cursul careia acesta a anuntat ca Statele Unite isi vor intari prezenta militara in Australia.

Armata Chinei, cea mai mare din lume, ramane esential o armata terestra dar Marina joaca un rol din ce in ce mai mare in conditiile in care Beijingul este tot mai atent la ambitiile sale maritime.

Pentagonul a emis o avertizare in cursul acestui an asupra bugetelor importante alocate de China pentru Marina, si in special pentru armamentul sofisticat.

La sfarsitul lunii noiembrie, primul portavion chinezesc, care incarneaza ambitiile navale ale Beijingului, a efectuat a doua sa iesire.

Vietnamul, Filipine, Taïwan si China isi disputa suveranitatea asupra micului arhipelag Spratleys, insule din marea Chinei meridionale bogate in hidrocarburi. Beijingul si Hanoiul isi disputa si arhipelagul Paracels.