Acord de formare a unui Guvern in Belgia, dupa 535 de zile de criza politica

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 1 decembrie 2011, 0:23 Actualitate | Internaţional

Cele sase partide angajate in negocieri au incheiat miercuri seara un acord de principiu care deschide calea formarii unui Guvern condus de socialistul francofon Elio Di Rupo, dupa 535 de zile de criza politica in Belgia, a anuntat o sursa apropiata negocierilor, relateaza AFP preluata de Mediafax.

"Exista un acord global asupra reformei statului, domeniului socio-economic si programului de guvernare", a precizat aceasta sursa pentru AFP.

Elio di Rupo a plecat de la negocieri zambind, dar fara sa faca vreun comentariu, a constatat presa belgiana prezenta la fata locului.

"Chiar daca exista un acord cu privire la tot, nu este comunicat in aceasta seara (miercuri), pentru ca miine (joi) se va mai efectua o lectura", a subliniat aceasta sursa. Potrivit presei belgiene, documentul respectiv are peste 180 de pagini.

"Acordurile vor fi prezentate la congresele partidelor, in acest sfarsit de saptamana, pentru a fi aprobate oficial", a continuat sursa citata.

Iar "spre sfarsitul weekendului va avea loc o repartizare a portofoliilor, cu o posibila anuntare a Guvernului luni sau marti", a adaugat ea.

Noul Guvern belgian ar urma sa obtina investitura in Camera Deputatilor saptamana viitoare.

Belgia nu are un Guvern deplin din aprilie 2010.

Principalul obstacol al negocierilor a fost indepartat sambata, printr-un acord asupra bugetului federal pentru urmatorii trei ani, destinat atingerii unui echilibru bugetar in 2015.

Anterior, negocierile intre cele sase partide, dintre care trei sunt flamande si trei wallone, de dreapta, de centru si de stanga, chemate sa formeze o coalitie in urma alegerilor, aproape ca au esuat din cauza divergentelor asupra economiilor necesar sa fie realizate.

Elio Di Rupo, in varsta de 60 de ani, ar urma sa devina primul premier francofon al Belgiei din ultimele trei decenii si primul socialist care obtine acest post din 1974 si pana in prezent, intr-un moment in care, peste tot in Europa, stanga se confrunta cu dificultati.



Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ca voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

432 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version