Mihail Hodorkovski, care-si executa pedeapsa privativa de libertate in regiunea Karelia, este de parere ca nivelul de dezvoltare al industriei ruse corespunde nivelului european de acum 30-50 de ani. „Pentru a depasi acest handicap este nevoie de 20-25 de ani”, a estimat Hodorkovski intr-un interviu acordat postului de radio Eho Moskvy. „Suntem foarte aproape de sinucidere nationala. Tentativele de a pastra imperiul in detrimentul dezvoltarii unui stat national de drept s-au dovedit extrem de costisitoare. Si continua sa coste foarte mult”, a afirmat fostul patron al companiei petroliere IUKOS, raspunzandu-i unui ascultator dornic sa afle cu cat a ramas in urma Rusia fata de economiile avansate.

Mihail HodorkovskiFoto: Agerpres

„O tara nu trebuie sa despinda de calitatile unui singur om. Actuala putere se comporta precum un ocupant in propria sa tara”, a afirmat fostul oligarh.

In acelasi timp, Hodorkovski este convins ca in Rusia exista conditii pentru implementarea si dezvoltarea tehnologiilor avansate. „Fara indoiala, aceste luru este posibil. Mai mult, mentalitatea rusilor se inscrie pe aceasta traiectorie. Oamenii au nevoie de astfel de tehnologii”, afirma Hodorkovski, subliniind, totodata, ca, din pacate, conducerea statului „nu este capabila sa stimuleze talentele din Rusia. Oamenii calificati, oamenii de creatie, indiferent de domeniu, pleaca”, a comentat el.

Hodorkovski crede ca un prim pas pentru imbunatatirea situatiei il constituie reducerea salariilor pentru functionari si masuri concrete si eficiente de lupta impotriva coruptiei.

Rugat sa spune ce ar explica unui copil curios sa afle motivele pentru care este dupa gratii, el a raspuns: „Hodorkovski este acea persoana care a spus presedintelui ca noi toti nu traim corect, inclusiv el, Presedintele. Iar presedintele nu dorea sa se vorbeasca astfel si, cu atat mai mult, ca ceva sa se schimbe. De aceea Hodorkovski este in inchisoare, de aceea la noi nu s-a schimbat nimic”, a lamurit fostul oligarh.

Amintim ca Mihail ​Hodorkovski, fostul patron al companiei petroliere Iukos, si asociatul sau Platon Lebedev au fost condamnati in 2010 de Tribunalul din Moscova la 14 ani de inchisoare pentru sustragere ilegala de petrol si spalare de bani. Termenul de 14 ani include cei 7 ani pe care fiecare dintre cei doi ii ispasisera in inchisoare pana la momentul pronuntarii sentintei.

Hodorkovsky si Lebedev au fost informati initial ca vor fi inchisi pana in 2017 insa, ulterior, Tribunalul din Moscova a decis ca acestia sa fie eliberati in 2016 dupa ce sentinta le-a fost micsorata la 13 ani.