Companiile din Rusia si cele din China sunt cele mai predispuse la a da mita pentru afaceri facute in afara tarii, arata un raport realizat de organizatia anti-coruptie Transparency International, potrivit BBC.

Cele doua au iesit pe ultimele doua locuri din 28 de state, in sondajul efectuat de TI in randul a 3.000 de oameni de afaceri.

"Din pacate nu exista insule de integritate in viata publica si de business din Rusia", a afirmat directorul TI din Rusia, Elene Panfilova.

In fruntea clasamentului se afla Olanda si Elvetia, sunt urmate de Belgia, Germania si Japonia.

Mita este folosita cel mai des pentru obtinerea de lucrari in sectorul public si contracte in constructii.

"Este in mod deosebit ingrijorator ca Rusia si China sunt ultimele in index. Avand in vedere prezenta la nivel global tot mai mare a oamenilor de afaceri din aceste tari, mita si coruptia au cel mai probabil un impact substantial asupra societatilor in care opereaza si asupra posibilitatii companiilor de a concura intr-un mod corect pe aceste piete", precizeaza TI in raport.

Alte tari cu economii in dezvoltare au ocupat locuri mult mai bune; de pilda, Brazilia a iesit in fata Italiei.

"Guvernele din G20 trebuie sa atace problema mitei in afara grantielor urgent", a declarat Huguette Labelle, seful TI, care a afirmat ca mai multe resurse trebuie sa fie alocate pentru anchete si urmariri penale.

Sectorul cel mai afectat de coruptie este cel al achizitiilor publice, iar oamenii de afaceri cei mai predispusi la a da mita sunt cei provenind din tarile cu guverne vazute a fi cel mai putin integre, asa cum a rezultat dintr-un raport realizat de TI anul trecut. In respectivul clasament, Romania a iesit pe locul 69 din 178 de state, unde locul 178 era ocupat de Somalia, iar locul 1 de Danemarca.

Vezi mai jos clasamentul celor 28 de tari:

1. Olanda, Elvetia

3. Belgia

4. Germania, Japonia

6. Australia, Canada

8. Singapore, Marea Britanie

10. SUA

11. France, Spania

13. Coreea de Sud

14. Brazilia

15. Hong Kong, Italia, Malaezia, Africa de Sud

19. India, Turcia

22. Arabia Saudita

23. Argentina, Emiratele Arabe Unite

25. Indonezia

26. Mexic

27. China

28. Rusia