Camerele video au inregistrat momentul in care un lunetist din politia bosniaca il impusca pe musulmanul radical care a atacat vineri ambasada americana de la Sarajevo, transmite LiveLeak. Un barbat inarmat cu o pusca Kalasnikov a tras vineri mai multe focuri de arma spre ambasada Statelor Unite din capitala bosniaca. Cel putin un agent de paza a fost ranit. Atacatorul a fost identificat drept Mevlid Jasarevic, 23 de ani, din Novi Pazar, un islamist radical, membru al sectei Wahhabite.

Atacatorul a fost ranitFoto: Reuters

Dupa ce Jasarevic a deschis focul, politia bosniaca a inconjurat imediat zona, care a fost inchisa traficului.

Dupa mai putin de o ora de la inceputul atacului, Jasarevic a fost ranit de un lunetist al politiei bosniace, fiind arestat. Incidentul a fost descris de oficialii bosniaci ca "atac terorist".

Primarul capitalei, Alija Behmen, a declarat ca barbatul "s-a coborat din tramvai, inarmat cu un Kalasnikov, si a inceput sa traga spre ambasada americana". Martorii au spus ca Jasarevic i-a indemnat sa se indeparteze, spunandu-le ca urmeaza sa atace doar misiunea diplomatica a SUA.

Ambasada SUA la Sarajevo este situata intr-o zona centrala din capitala bosniaca, unde se afla numeroase companii, sedii de universitati si magazine. Cladirea misiunii diplomatice americane a fost in 2002 tinta unei amenintari teroriste, insa nu a fost niciodata atacata.

Capitala Sarajevo este predominant musulmana.

Atentie, imagini dramatice!