Tribunalul Militar din Budapesta ar urma sa formuleze, pana la sfarsitul acestui an, acuzatii impotriva a doi foşti directori ai serviciului naţional de securitate, a unui fost ministru şi a proprietarului unei firme cu legături in Rusia, a scris vineri cotidianul Magyar Nemzet, potrivit Mediafax, care citeaza MTI. Tribunalul urmează să încheie prezentarea documentelor într-un caz descris de presă ca un "scandal de spionaj", în care sunt implicaţi foşti oficiali din Guvernul socialist condus de Ferenc Gyurcsany, şi ar urma sa formuleze impotriva acestora acuzatii de tradare.

Cazul a debutat la 28 iunie cu arestarea lui Lajos Galambos, directorul Biroului pentru Securitate Naţională (NBH) în perioada 2004-2007, suspectat de activităţi de spionaj. Trei zile mai târziu, a fost audiat fostul ministru Gyorgy Szilvasy, care a coordonat serviciile secrete. De asemenea, Sandor Laborc, succesorul lui Galambos, a fost arestat pentru complicitate, la 1 iulie, şi interogat. Cel de-al patrulea suspect este Laszlo Puski, co-proprietarul companiei de securitate Zomok Kft.

Acuzaţiile nu pot fi publicate de către mass-media, deoarece fac obiectul legii privind secretul de stat, precizează MTI.

Avocatul lui Galambos, Lajos Molnar, a declarat pentru cotidianul ungar că el şi clientul său au studiat opt volume de documente incluse la dosar în cadrul investigaţiei. Însă Molnar a insistat că acest dosar nu furnizează suficiente probe pentru susţinerea acuzaţiilor.

Potrivit cotidianului, tribunalul militar va pregăti rechizitoriul până în decembrie, iar Consiliul Militar probabil că va stabili data procesului la începutul anului viitor.

Szilvasy a fost ministru fără portofoliu şi a coordonat serviciile civile de securitate în perioada iulie 2007-aprilie 2009. Fostul premier Ferenc Gyurcsany l-a numit pe Laborc în funcţia de director NBH la propunerea lui Szilvasy, în decembrie 2007. Laborc a demisionat la 20 iulie 2009, din cauza unui scandal care a vizat firma UD Zrt.