Medici legisti libieni au efectuat in cursul noptii o autopsie asupra cadavrului fostului dictator libian Muammar Gaddafi, ucis in urma cu trei zile, a declarat pentru Reuters una dintre persoanele implicate in autopsie.

"Am lucrat cu totii in cursul noptii, tocmai am terminat", a spus sursa citata, sub conditia anonimatului. Acesta nu a oferit nicio informatie cu privire la rezultatele autopsiei.

Autopsia a fost efectuata la o morga din orasul Misrata, situat la circa 200 de kilometri est de capitala Tripoli. Potrivit oficialilor locali, trupul lui Gaddafi va fi dus acum inapoi in camera frigorifica dintr-un mall din Misrata, unde a fost expus publicului in aceste zile.