Kommersant: SUA si Turcia vor statut de parteneri ai Organizatiei de la Shanghai

de Olga Popescu     HotNews.ro
Vineri, 21 octombrie 2011, 15:35 Actualitate | Internaţional


Rusia este foarte aproape de indeplinirea unuia dintre cele mai importante dintre obiectivele sale legate de Organizatia de cooperare de la Shanghai – recunoasterea ei de catre Occident. Kommersant sustine - citand surse diplomatice - ca Turcia ar fi depus o cerere pentru obtinerea statutului de partener de dialog si ca negocieri privind stabilirea unui cadru de colaborare au fost initiate cu Statele Unite. Reamintim ca sub mandatele prezidentiale ale lui Putin, Rusia a incercat utilizarea Organizatiei ca o contrapondere la cresterea influentei SUA in Asia Centrala.

Potrivit informatiilor Kommersant, Ankara poate spera la un raspuns pozitiv in 2012. In ceea ce priveste SUA, raspunsul va fi, dupa toate probabilitatile, unul negativ din cauza pozitiei anumitor state din Asia centrala.

In cei 10 ani care s-au scurs de la crarea Organizatiei de la Shanghai (Rusia, China, Kazahstan, Kirgistan, Tadjikistan si Uzbekistan), Moscova a incercat insistent sa obtina recunoasterea internationala a institutiei. Intr-o oarecare masura, scrie Kommersant, acest lucru s-a datorat faptului ca sub mandatul prezidential al lui Vladimir Putin, Rusia a incercat utilizarea Organizatiei ca o contrapondere la cresterea influentei SUA in Asia Centrala.

Rusia s-a straduit sa faca astfel incat autoritatea Organizatiei de la Shanghai sa fie comparabila cu aceea a blocurilor unde tonul este dat de SUA - inainte de toate NATO. De la infiintarea ei, Organizatia a reusit sa stabileasca relatii de parteneriat cu alte structuri internatinale – ONU, OSCE, CSI, ODKB (acordul de securitate colectiva a CSI), EvrazES.

Acum, Kommersant scrie ca Turcia si SUA si-au manifestat interesul pentru Organizatie. „Acest interes demonstreaza ca am reusit sa cream intr-un interval relativ scurt de timp o organizatie serioasa si influenta”, au comentat surse din MAE rus.

Statutul de partener, mai putin important decat cel de observator, permite tarii care l-a dobandit sa ia parte la intruniri numai cu aprobarea tuturor membrilor permanenti. Directorul programelor pentru Rusia al Centrului american pentru progres, Samuel Charap, este de parere ca SUA trebuia de mult sa se apropie de Organizatia de colaborare de la Shanghai. De altfel, Charap a trimis inca din 2009 un raport la Casa Alba prin care recomanda un astfel de pas.

„Colaborarea cu aceasta structura va avea efect pozitiv nu numai asupra relatiilor cu Rusia, dar si cu China, cu consecinte bune pentru intarirea securitatii in Afganistan”, scria, la acea data, Charap. In plus, nota el, „acest lucru va demonstra ca SUA sunt gata sa adere la o organizatie unde influenta Moscovei este mai puternica fata de cea a Washingtonului”.

Surse ale MAE rus se indoiesc de faptul ca SUA pot primi un raspuns afirmativ. „Organizatia de la Shanghai are doua puncte de sprijin – Moscova si Beijing. Este greu de crezut ca SUA vor accepta sa sustina, in anumite circumstante, o astfel de organizatie”, au explicat respectivele surse.


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.
















513 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by
mobile version