Actrita iraniana Marzieh Vafamehr a fost condamnata la un an de inchisoare si 90 de lovituri de bici pentru rolul sau intr-un film ce surprinde limitele impuse artistilor in Republica Islamica, a anuntat o pagina electronica a opozitiei, citata de YahooNews. Avocatul femeii a facut recurs.

"A fost anuntat verdictul pentru Marzieh Vafamehr, ea fiind condamnata la un an de detentie si 90 de lovituri de bici", a relatat Kalameh.com.

"Avocatii ei au facut apel la sentinta, care a fost emisa sambata", a anuntat site-ul opozitiei, fara sa ofere detalii.

Vafamehr a fost arestata in luna iulie dupa ce a jucat in filmul "Teheranul meu, de vanzare", o productie criticata vehement in cercurile conservatoare iraniene.

Filmul, realizat in colaborare cu Australia, relateaza povestea unei tinere actrite din Teheran, a carei activitate teatrala este interzisa de autoritati. Din acest motiv, ea este nevoita sa duca o viata secreta, pentru a reusi sa se exprime artistic.

Agentia Fars a anuntat ca filmul nu a primit aprobarea pentru difuzare in Iran si ca este distribuit ilegal in tara.

Vafamehr fusese eliberata la sfarsitul lunii iulie, dupa ce a platit o cautiune neprecizata.