Un american care planuia sa atace Pentagonul si sediul Congresului cu avioane teleghidate, incarcate cu explozibil, a fost arestat in apropiere de Boston, informeaza AFP.

Cladirea Pentagonului, fotografiata de Rezwan FerdausFoto: Reuters

Rezwan Ferdaus, absolvent de fizica, a modificat, de asemenea, telefoane mobile pentru a construi detonatoare, cu scopul de a fi folosite de Al-Qaeda impotriva soldatilor americani din strainatate, potrivit procurorului de caz. Tanarul isi pregatea atacurile din ianuarie 2010.

In conversatiile inregistrate de FBI, tanarul a explicat ca dorea sa atace Pentagonul cu avioane controlate prin comanda, "asemanatoare unei drone" si incarcate cu explozibil.

In aprilie 2011, Rezwan Ferdaus si-a extins planul si asupra Congresului. El a furnizat unui agent FBI, care se prezenta drept un membru al retelei teroriste Al-Qaeda, doua stick-uri de memorie continand descrierea detaliata a planului sau.

Tanarul a fotografiat in luna mai obiectivele pe care urma sa le atace, pentru a determina exact locul de decolare a avioanelor. El urma sa foloseasca trei avioane de dimensiuni reduse si sase persoane inarmate cu arme automate. Ferdaus a mai achizitionat un avion telecomandat de tip F-86 Sabre, 11 kilograme de explozibil C4, sase mitraliere AK 47 si mai multe grenade, toate furnizate de agentii sub acoperire FBI.