O companie americana a descoperit pe fundul Oceanului Atlantic un cargo britanic avand la bord circa 220 de tone de lingouri de argint. Vasul fusese scufundat in 1941 de un submarin german. Comoara care a zacut 70 de ani in apa valoreaza mai mult de 150 de milioane de euro, estimeaza compania de explorari marine Odyssey care a descoperit epava, scrie presa internationala.

Compania spera sa poata scoate la suprafata descoperirea fabuloasa incepand din primavara lui 2012. Aceasta ar putea fi cea mai valoroasa descoperire subacvatica facuta vreodata, spune compania.

Cercetatorii au reusit sa descopere vasul numit Gairsoppa cu ajutorul unui submarin teleghidat. Epava se afla la o adancime de 4.700 de metri in apele Oceanului Atlantic in largul coastelor Irlandei.

Povestea scufundarii vasului britanic

In februarie 1941, nava cu o lungime de 125 de metri se intorcea din India si se indrepta spre Marea Britanie avand in cala ceai si diferite metale, inclusiv lingourile de argint.

Prinsa intr-o furtuna si ramasa brusc fara combustibil, nava s-a desprins din convoiul militar care o proteja indreptandu-se spre Galway, Irlanda. Dar, niciodata nu a ajuns in acest port. Nava a fost scufundata pe 17 februarie de catre un submarin german. Din cei 85 de pasageri, unul singur care s-a refugiat intr-o barca de salvare, a supravietuit dupa 13 zile pe mare.