Fortele loiale Consiliului National de Tranzitie din Libia au identificat locul in care se afla fostul lider de la Tripoli, Muammar Gaddafi, a relatat duminica un corespondent al postului de televiziune Al Jazeera, preluat de Reuters. Ziaristul a citat o declaratie facuta de comandantul militar al rebelilor in Tripoli, Abdel Hakim Belhadj.

Al Jazeera nu a precizat care este locatia lui Gaddafi.

Saptamana trecuta, ministrul britanic al Apararii a declarat ca NATO le ofera informatii rebelilor libieni care-i cauta pe Muammar Gaddafi si pe fiii sai. Liam Fox a spus atunci ca alianta militara este implicata in "operatiuni de recunoastere" in sprijinul rebelilor. Deocamdata, nu se stie nimic despre locul in care s-ar putea afla liderul libian, diferite surse sustinand ca, cel mai probabil, el se afla inca in Libia.

Oficialul de la Londra a refuzat atunci sa comenteze o informatie publicata de Telegraph, potrivit careia fortele speciale britanice din 22 SAS Regiment se afla in Libia, unde-i ajuta pe rebelii ce-l cauta pe Gaddafi.

In cautarea liderului de la Tripoli

London Evening Standard a scris recent ca cea mai urgenta misiune pentru rebelii libieni si aliatii lor arabi si din NATO este sa-i caute pe liderii clanului Gaddafi si sa blocheze orice sursa de armament greu de care acestia ar dispune si cu care ar putea lansa un contra-atac neasteptat.

Rebelii vor fi condusi in aceasta misiune de forte speciale din tarile din Golf, precum Qatar sau Emiratele Arabe Unite, cele care au fost varful de lance in asaltul final asupra fortaretei lui Gaddafi din cartierul Bab al-Aziziya.

Este cunoscut faptul ca agentii qatarezi au fost primii care au patruns in locuinta privata a colonelului Gaddafi, pentru a cauta computere si documente sensibile, precizeaza publicatia londoneza.

Tarile din Golf si-au pus la dispozitie fortele speciale intrucat, dupa cum spune si unul dintre reprezentantii acestora, "aceasta este o chestiune araba si este corect ca aliatii arabi sa vina in ajutorul libienilor".

Unitatile arabe si rebelii libieni au primit instructie si consultanta de la consilieri militari britanici, francezi si americani, majoritatea cu experienta in domeniul fortelor speciale.

Astfel, rebelii cerceteaza o serie de "locuinte sigure" despre care stiu ca familia Gaddafi si anturajul acesteia le-au pastrat in capitala Tripoli.

In afara Tripoli, principala tinta a operatiunii de cautare este orasul natal al lui Muammar Gaddafi, Sirte, unde sediul armatei este chiar mai mare decat complexul Bab al-Aziziya.

Localizarea lui Muammar Gaddafi si a fiilor lui este o prioritate. Cu sfidatoarele lor surse de difuzare a informatiilor, desi cu o calitate tot mai scazuta si cu o audienta tot mai mica, acestia pot inca constitui un puternic centru de atac pentru opozitie.