Nelinistitul ​DoR si-a gasit locul la Cinema PRO. CarneFEST baga la protap purcelusi, pasaret, 4 boi si 15 oi. Inghesuiala la East European Comic Con, pustanii iar se vad supereroi. La Facultatea de Litere studentii se iau in serios la “BucharEst Student BEST”. La Sibiu este thriller, filmul “Vara s-a sfarsit”, iar la Iasi lumea se “vaneaza pentru scrisori”. Weekend Haute Culture

Weekend Haute CultureFoto: Google

JOI, 4 MAI

DoR Live: Revista prinde viata, Cinema PRO, 19:00. Complotul Teatrului Excelsior – Ceci n’est pas Libertatea Presei Vrei sa vezi cum e o revista vie? DoR Live transpune pe scena conceptul si dinamica unei reviste, alaturi de unii dintre cei mai creativi si relevanti jurnalisti si artisti ai momentului. Povestile din show stau sub semnul generatiilor – ce le diferentiaza, uneste sau defineste. Timp de doua ore vei fi parte dintr-o revista-spectacol. Jurnalistii voiau sa faca un performance misto la Teatrul Excelsior. Dar “comisarii” lui Firea au zis nu. Asa ca DoR a primit sentinta Cenzurii. Show-ul a fost initial programat pentru 30 aprilie,la Teatrul Excelsior, dar amanat ulterior.

Concert Cargo, Hard Rock Cafe, 21:30. Veteranii Festivalurilor Berii Infiintata la Timisoara in 1985, trupa Cargo a dat pe spate scena folk, hard rock-ul si festivalurile berii de la origini si pana in prezent, cu primul album “Povestiri din gara”. Succesul l-au cunoscut cu albumul din 1995, “Destin” iar gloria absoluta in 1998, de Sanziene, cand au lansat Ziua Vrajitoarelor. Rockeri mistici & romantici.Care scot chitarele cand apar vrajitoarele.

Filme romanesti (cu sau fara ciorba), Gradina Sticlarilor, 19:30 Se bea ceva cu maltz. Se proiecteaza pe panza doua filme. Un scurtmetraj si-un lungmetraj de Dan Chisu. Pe urma organizatorii anunta ca se sta la barfe. Cu DanChisu, singur sub dus? Nu pricepem.

VINERI, 5 MAI

Colocviile nationale studentesti ale Facultatii de Litere, Universitatea din Bucuresti (editia a IV-a, 5-6 mai 2017). Vivat Academia, Vivat umanistii! Facultatea de Litere a Universitatii din Bucuresti organizeaza cea de-a IV-a editie a colocviilor nationale studentesti, din seria “BucharEst Student BEST Letters Colloquia”. Studenti si a masteranzi din domeniile: studii literare, lingvistica, studii culturale, stiinte ale comunicarii si stiinte administrative. Vivat academia! Vivat umanistii!Program aici

East European Comic Con 2017, Romexpo, 5-7 mai Street Food. Supereroi. Schimonoseli. Forfota si cultura pentru geeks. Am fost anul trecut la Comic Con. Un tip era costumat in Batman, altul intr-un erou din Game of Thrones. Frumos, ce pot spune. Disneyland. Anul trecut, baietii cu pachetele de promovare mi-au dat un sapun pentru barbati pe gratis.Cam imbulzeala la Comic Con, ce oi lua moca anul asta?

Timpuri Noi + Partizan: Perfect Reunion, Beraria H, 20:30Cei trei magnifici: Artan (Adrian Pleşca), Dan Iliescu şi Suedezu' (Razvan Moldovan), sunt din nou impreuna pe scena. Pe-astia nu-i luam la misto, ca ne-au luat ei primii pe noi, in piesele lor! Uite cum, cu versuri din cantecul “Verginica”: “La bufetul din cartier / Ala cu grilaj de fier / Stau cu berea atatica/ Si ma uit la Verginica.”Respect, fratii nostri artani & ciolani & bulani, ce-oti fi voi!

6 MAI

Campionatul povestilor cu Brotacul, Libraria Humanitas de la Cismigiu, 12:00 Povestea e urmatoarea: Brotacul e un personaj tragic. Are prieteni pe Purcel, Sobolan, Rata si Iepure. El vrea sa semene cu prietenii sai. Dar prietenii sai tin la el pentru ceea ce este – un brotac cumsecade. Poeta Domnica Drumea ii va incanta pe cei mici cu povestea Brotacului iar la final, acestia vor putea confectiona semne de carte si suporturi pentru dulciuri in forma de brotacei. Varsta recomandata: + 4 ani. Deci aveam sanse la “casting” si noi, adultii. Dar de ce un Campionat al povestilor?Brotacul e FCSB-ist?

CarneFEST. Cate fleici poti sa mananci?, Beraria H, 16:00 4 boi si 15 oi la protap. Cel mai mare protap din Romania. Purcelusi de lapte si pasaret. Gratar si halbe de bere ciocnite. Pe marginea lacului Herastru. E dezlegare la macel si betie. O sa fie si concert Tavi Colen & Emma. Paranghelie!

Vanatoare de scrisori in Palatul Culturii din Iasi, 10:00 O serie de indicii si 200 de scrisori atent caligrafiate si sigilate ca pe timpuri. Aventurierii scotocesc in Palatul Culturii dupa ravase & epistole. Gen: doua romane intr-unul “Ciresarii meets Legaturi Bolnavicioase” la Iasi.

7 MAI

Manasiesta #17 | Las Americas cu Andreea Bortun, Manasia Hub, 19:00 N-am priceput nimic din event. Dar suna misto, nu stii ce Maria Guadalupe o sa fie acolo! Uite organizatorii ce zic: “ca de 1 mai, dar cu o saptamana mai spre soare. cu pupitru la racoare. din Alaska pana in Patagonia, midwest, Canada, de Peru a Paraguay, native american music, texmex, hip hop, anzi, mississippi, electro favelas, east and west coast, haos. LAS AMERICAS. cu Andreea Cristina Bortun”. Eceva varza sud-americana, deci.

Filmul “Vara s-a sfarsit” - Proiectie speciala la Sibiu, Teatrul Gong, 20:00 Intr-un oras mic de la malul Dunarii, in timpul vacantei de vara, Mircea accepta sa-l ajute pe Alex sa-si santajeze tatal absent, ajutandu-l sa-si insceneze rapirea, fara sa-si dea seama de consecintele pe care jocul lor le-ar putea avea. Joc sinistru. Thriller. Superactrita Ofelia Popii joaca-n film.