Cum intelegem Postul si Pastele. Care-i esenta acestor evenimente religioase in viata noastra profana? Om=Paste=Soare, reinvierea naturii. Declara Alexandru Balasescu, antropolog. Bizantinii=”Christos Paschon”, 2017= festival de iepuroi pe steroizi. Declara Teodor Baconschi, diplomat, doctor în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor. Tu, omule, ce sacrificiu esti dispus sa faci?- intreaba Eugen Ciocan, Maitre Photographe, Fotocabinet. POPÂRCĂ DE HIRIBE CU HIRIBOANCE USCATE (de post), recomanda Mircea Groza, om de ceremonii. Dialogul între Hristos și Marta, esential pentru Andrei Găitănaru, filosoful.
Om=Paste=Soare, reinvierea naturii. Declara Alexandru Balasescu, antropolog
Oamenii sunt o specie heliotropa, adica metabolismul si modul de viata sunt legate inextricabil de soare. Lumina si caldura acestuia determina in mare masura comportamentul speciilor din aceasta categorie. Pastele este o sarbatoare pe care o gasim sub o forma sau alta in toate religiile bazate pe calendarul solar. Fie ca se numeste Nowrouz la zoroastrieni, Passover in religia mozaica sau Paste la crestini, avem de-a face cu aceeasi marca a reinnoirii, reinvierii naturii in pragul primaverii. Fiecare religie sarbatoreste altfel, insa se pot gasi lucruri comune, de la felurile de mancare servite (Iranienii de exemplu inrosesc oua in traditie zoroastriana), pana la anumite ritualuri. Nici una dintre religii nu are insa monopol asupra unui fenomen natural si anume venirea primaverii. Schimbare in durata zile la echinoctiu si cresterea intensitatii caldurii solare influenteaza intregul ciclu natural, iar oamenii fac parte din acesta (evident vorbim de emisfera nordica). Faptul ca oamenii, spre deosebire de celelalte specii, au codificat in simboluri si intelesuri religioase aceste fenomene naturale este doar expresia modului particular de manifestare a constiintei de sine pe care specia noastra o are. Cui folosesc sarbatorile de acest fel in lumea moderna, idustrializata si post-industrializata, in care timpul ciclic este suprimat si timpul linear, egal, nediferentiat pare sa ne regleze vietile? Tuturor celor care vor sa constientizeze ca pana la urma nu suntem separati de natura ci parte din ea. Mai folosesc si altora, cei care nu doar afirma separarea de natura, dar si separarea umana in diverse religii considerate radical diferite. Daca ne uitam ai atent la rituri vom vedea insa ca nu sunt chiar atat de diferite...
Bizantinii=”Christos Paschon”, 2017= festival de iepuroi pe steroizi. Declara Teodor Baconschi, diplomat, doctor în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor
Bizantinii, strănepoții lui Euripide, au jucat o singură piesă de teatru: ”Christos Paschon” (Christus Patiens), care înfățișa în versuri Patimile Domnului. Noi, mai balcanici, deși trăitori într-un imaginar ”Bizanț după Bizanț”, ne-am pierdut simțul dramei cosmice pe care răstignirea, moartea și Învierea lui Iisus Hristos o desfășoară anual, prin memoria liturgică a Bisericii. Dintr-o explozie de vitalitate, după doliul Postului mare, am transformat Sfintele Paști nu doar într-o chermeză comercială, ci și într-un festival de iepuroi pe steroizi, instalați în geologia de carton a unor ouă de dinozauri. Nu ne întrece nimeni în arta de a copia Apusul consumator mai prost chiar decât copiem Orientul pravoslavnic. În fine, nu vreau să devin mai pesimist decât e cazul. Chiar și sub cupola noastră de kitsch suburban, ne rămâne bucuria de a ne închina Celui Înviat. Doar că trebuie să o facem cu ochii închiși, ca printr-un vis imperial cumpărat pe datorie...
Tu, omule, ce sacrificiu esti dispus sa faci? Te intreaba Eugen Ciocan, Maitre Photographe, Fotocabinet
"Veneram Sacrificiul Mantuitor, sacrificam mieii, apoi ne sacrificam burtile la ospat. Atat? Asta e tot? Noi ce putem da? Tu, omule, ce sacrificiu esti dispus sa faci?”
POPÂRCĂ DE HIRIBE CU HIRIBOANCE USCATE (de post), ne recomanda Mircea Groza, om de ceremonii
POPÂRCĂ DE HIRIBE CU HIRIBOANCE USCATE (de post) (adică TOCANĂ DE CARTOFI CU HRIBI USCAȚI) HIRIBE = CARTOFI HIRIBOANCE = HRIBI Speli bine hiriboancele și le pui înt-o țâră de apă să să moie binie, binie...le scurji... Cârcălești on pticuț de ceapă tăietă mânânțăl, numa o moi așe, no arz că n-ai făcut nimnică atunci! Sloboz păstă ceapă hiriboancele și mai cârcălești da tăt amesteci...așe... ..pui tri jejite de poprică dulce da și tri-patru scrijele de thipărușe roșie...adauji o finjie de apă caldă, amesteci și lași să hiarbă cătingan pă marjinea fiteului... ..cureți hiribele și le dărăbulești, așe pă lung, în două-tri, care-cum...le speli bine... ...le țâpti și pă iele în laboș... ...mai pui ș-on hir de cimbru. Coată amu și de sare și thiperi, la thiperi nu te șăinăli, pune bine-bine, că ș-așe n-ai carne...să sâmțăști că mânci oarice... ...cojești o porodică și tai-o mânânțăl... ...dă- drumu și la aiasta în laboș. De n-ai porodică pune on păhar de zapă de porodici, de-aceie ce o-ai pus pă iarnă...mere ș-așe...amestecă...hierbe cătingan, cătingan...mai coată de sare... Să vă hie de bine, bată-vă norocu să vă bată!
Dialogul între Hristos și Marta, esential pentru Andrei Găitănaru. A terminat Filozofia, dizertaţii despre De-numirea numelor divine. Statutul numelor divine în cadrul Corpusului Areopagitic, , „Problema relaţiei dintre rostire alegorică şi discurs filosofic în teologia bizantină”.
De cele mai multe ori, zilele care preced praznicul Învierii Domnului sunt confiscate de agitația febrilă a pregătirilor festive. Adesea, ai impresia că trăim în în pragul nevrozei. Ceva sigur nu este gata. Iar asta are ca efect explozia unei angoase provocate de preocuparea de a a da bine în ochii celorlalți, de a bifa exemplat un todo list de care suntem tiranizați. Zilele Săptămânii Mari stau sub semnul unei acute interiorizări a rugăciunii. Iar cadrul privilegiat al acestei orientări este oferit de slujbele Deniilor. Cuvântul ”denie” vine de la slavonescul ”vdenie”, care înseamnă ”priveghere”. În săptămâna Patimilor, din Duminica Floriilor până în Vinerea Mare, credincioșii sunt chemați în primul rând să privegheze, să își dedice și mai mult atenția exercițiului despătimirii, al eliberării de orice hrănește egolatria, pentru a obține astfel contactul cu Celălalt, cu Dumnezeirea. Când suntem mai puțin preocupați de noi înșine cu atât suntem mai în contact cu Altul care ne vizitează. Episodul Evanghelic al dialogului între Hristos și Marta este cel are aduce cea mai multă lumină asupra a ceea ce este de făcut. Primind vizita lui Hristos, surorile lui Lazăr, Marta și Maria se comportă diferit. În timp ce Maria lasă orice altă preocupare domestică pentru a-l putea asculta în liniște pe Hristos, Marta se agită la limita resentimentului, ratând contactul cu dumnezeirea care le trecuse pragul casei. Hristos este pus astfel în situația de a potoli elanul organizatoric și protocolar al Martei. "Marto, Marto, te silești și de multe lucruri te îngrijești. Dar un singur lucru trebuie. Maria și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea" (Luca. 10, 41-42).
