Citesti intr-un minut. Pictorul Connor Tingley din L.A. si Peter Savic, hairstylist al Madonnei si al Sophiei Loren au fost cap de afis intr-o premiera mondiala in lumea artei contemporane. La Bucuresti, pe 23 martie, in Hala Electrica Filaret: Expozitia “Raw Intimacy / Intimitate bruta”. Nuditatea din picturile lui Connor e descatusare sexuala. Autoportrete & libertate masculina. Deseneaza dragostea. Fara retusuri. Torsuri, inima sangerie, ochii si buzele. Poetic si explicit. Are 23 de ani, ochelari rotunzi si imaginatie erotica. REPORTAJ

RawFoto: Internet&Mobile World

Iata cum a fost la expozitie: Hala erotica din Filaret

Expozitia erotica se desfasoara la Hala Electrica Filaret. Intr-un peisaj industrial. Un frizer de pe Serban Voda mi-a fost ghid. Habar n-aveam unde-i hala. Iesise omul pe scaunel in fata salonului de cartier, la geaca de piele si adidasi. Avea aceeasi meserie ca Peter Savic, hairstylist-ul vedetelor de la Hollywood. Ma astepta o seara sub semnul artelor si meseriilor.

Am traversat noaptea.

Bichoni si BMV-uri. Tocurile fetelor, femeilor imbracate la kimono-uri, paiete sau pantaloni in culori neon. O fosta gara, cu caramida rosie, langa parcul Carol. Bodyguarzii docili. Am intrat in Hala industriala. Muzica indie, gagicile priveau duios picturile. Vedeau „flautul fermecat”, comoara masculina, stilizata. Pictura erotica.

Am cerut un gin tonic.

N-am evlavie in fata artei. Am doar simturi. Fac trei pasi in spate sa vad tablourile lui Connor. Curatorul spune ca picturile sunt un dicteu erotic despre viata si moarte. Iti pierzi echilibrul in fata panzelor. Te fac sa te gandesti la sex, da. Dar nu la sexul brut. Nu raw intimacy / intimitate bruta. Te fac sa te gandesti la sexul-poem. La cum se lasa intuneric pe trupul iubitului care viseaza. O dau poetic, desigur.

Pictura erotica te-ndeamna la asocieri supercalifragilistice.

Connor, provocator si poetic ca Egon Schiele. Revin apoi la realitate. Nuditate. Catalin Botezatu si Andreea Marin Creatorul de moda roman si vedeta de televiziune au ajuns in Hala Filaret. Camerele de luat vederi. Reporterii-vanatori. Trei cuvinte despre arta pentru un minut de TV. Catalin, la 50 de ani. Andreea a slabit 8 kg dupa divort, relateaza presa mondena.

Starurile sunt langa picturile lui Connor care infatiseaza erosul, sanii ludici si creierul nud. Timidul Peter Savic, hairstylistul Madonnei, vestimentatia lui de pirat retro Zambetul lui Savic, barbatul care a deslusit cu foarfece magice parul Madonnei si al Sophiei Loren. Peter a avut o interventie in expozitia lui Connor Tingley: a acoperit panzele cu par. O frantura de realitate in pictura erotica.

Doar fire subtiri de origine epidermica. Savic a creat faimoasele coafuri ale Madonnei din clipurile “Express Yourself”, “Vogue”, “Rain”, “Cherish”, “Frozen”, dar si coafurile divei pop din turneul “Blonde Ambition". La Raw Intimacy a venit invesmantat in pirat. Parul lui strans cu o bucata de material negru si iarasi zambetul sau gentil, ca o noapte de dragoste pictata in tonul de albastru al noptii.

Zambeste si tace.

Nu mai stiu cum era Madonna facuta la par in clipuri. Dar te impresioneaza ca Savic i-a pus mana in cap divei. “Like a virgin, for the very first time.” Reflectoarele.

Plec de la Hala din Carol. Hollywood moon Nu s-au stins reflectoarele. Parcul Carol, intr-o noapte de intimitate bruta. Picturile lui Connor iti raman intiparite-n minte. Merg pe alee. Expozitie frumoasa, uite cum imi zboara imaginatia: Trupul omului, erotic si nocturn, ca luna deasupra parcului Carol. Cat e ceasul la Hollywood, de unde vin Connor si Savic, si cati fac dragoste chiar in aceasta clipa, in apartamentele luminate, care vegheaza parcul?