Atelierul Aristoteles 2011 – documentare superbe pe-un picior de plai si Gheorghe Flutur pe-o gura de paine (cu iaurt)

de Iulia Blaga     HotNews.ro
Luni, 29 august 2011, 19:02

Dan Nutu si Nino Kirtadze
Foto: Aristoteles Workshop
„E primul an in care toti cursantii, 16 din 16, au muncit de dimineata pana seara cu un singur gand - sa faca un film bun. Nu ma pot plange de niciunul”, spune Dan Nutu in cotcodacitul deja familiar al gainilor Pensiunii Calin, comuna Vama, judetul Suceava unde mai sunt, de fapt, doi catei si trei pisici si unde pana in 27 august au fost si 16 tineri cineasti din Romania, Cehia, Estonia, Serbia, Lituania, Letonia, Grecia si Macedonia.

E al doilea an cand Atelierul de film documentar Aristoteles s-a tinut in Vama bucovineana. De anul trecut pana acum proprietarii pensiunii au mai construit o mica vila cu o sala de proiectie la etaj. Relatia lor cu Aristoteles nu mai e de mult oficiala. Doamnei Iuliana, care supervizeaza calma ca participantii sa fie hraniti cum trebuie si sa nu duca lipsa de o afinata ori de un sirop de brad exact cand le e sete, i se umezesc ochii cand spune ca Matei, un cursant de anul trecut, a revenit in acest an doar in vizita.

Ajuns la a sasea editie, Aristoteles nu mai e un experiment, ci o formula consacrata – desi in continuare originala pentru Europa sau America, unde astfel de ateliere tin cateva zile si sunt, de fapt, destinate doar instruirii teoretice. (De aceea printre cei 100 de aplicanti care vor anual sa vina la Aristoteles se numara si americani ori australieni, desi pe site-ul atelierului, www.aworkshop.org, scrie clar ca e destinat doar celor din Europa Centrala si de Sud-Est.).

Dan Nutu are o alta expresie - „boot camp” (in engl. tabara de instructie pentru recruti), care se potriveste mai bine deoarece cursantii nu se uita la florile din gradina pana le vine inspiratia. Existenta lor n-are nimic din idilismul la care ar trimite sintagma „tabara de creatie” (inclusiv o cana, doua de vin).

Au cinci saptamani la dispozitie pentru a face un film documentar de cel putin 30 de minute. Acest lucru presupune pana la 10 zile de instruire teoretica (anul acesta cu Thierry Garrel, fost director al Departamentul  Documentar, Animatie si Video de la ARTE,  si cineastul olandez Jeroen Berkvens), dupa care „scouting”-ul = cautarea de subiecte (pe o raza de 75 de kilometri), filmarea si montajul. Sunt impartiti in patru echipe. Fiecare echipa are producator, regizor, director de imagine si monteur.

Credeti ca e simplu? E teribil de greu sa scoti un film bun in acest regim. Deadline-ul pentru predarea filmelor (intr-o prima varianta de montaj) a fost 28 august, ora 8.30. In ultimele zile, s-a dormit cate doua ore pe noapte. In ultima noapte nimeni n-a inchis ochii.

Iranianul Rafi Pitts, britanicul Simon Brook si georgianca Nino Kirtadze au dormit la fel de putin ca elevii („de la 4 la 9 dimineata in ultimele doua saptamani”, spune Dan Nutu), dar le stralucesc ochii cand incep sa iti vorbeasca despre „copiii” lor, despre filmele bune pe care le-au facut si despre faptul ca aceasta e cea mai buna editie de pana acum.

„Revin la Aristoteles pentru ca imi place sa daruiesc”, spune Rafi Pitts, cel mai vechi indrumator de la Aristoteles si reprezentant al Noului Val al filmului iranian (doua filme selectionate in Competitia Oficiala a Berlinalei). „Imi petrec restul existentei luand, pentru ca incerc sa imi fac propriile filme, iar acesta e singurul moment cand pot da ceva inapoi.

In primul an nu credeam ca voi reveni, dar Dan e - ca si mine -, un mare fan al lui John Cassavettes. Acelasi spirit l-am descoperit aici - iei un aparat de filmat si inveti sa te exprimi. In lumea moderna, oamenilor le e in general teama sa fie ei insisi, dar in cinema acesta e singurul mod prin care ai de castigat”.

Pentru Simon Brook, documentarist cunoscut (si nu doar fiul legendarului regizor de teatru Peter Brook), „parametrii” impusi de Aristoteles le permit cursantilor sa dea tot ce e mai bun intr-un timp dat. „Traiesc la Paris, unde gem cafenelele de scriitori americani care se chinuie sa scrie dar n-au nicio presiune, niciun termen. Iau notite in carnet ani in sir. Cand li se termina banii, se intorc acasa. Aici exista un obiectiv, cursantii stiu ca in termen de cinci saptamani va exista o proiectie cu filmul lor.”


De la degete bagate in priza pana la un film de festival

Rafi Pitts
Foto: Aristoteles Workshop
Pentru Simon Brook datoria unui indrumator e, paradoxal, legata de cum il lasi pe cursant sa greseasca. „Desi ii spui copilului sa nu bage degetele in priza, singurul mod prin care acesta va invata ca nu trebuie s-o faca e tocmai bagandu-si degetele in priza.” Metafora e poate putin fortata pentru ca, inca de la prima editie, Aristoteles a fost o pepiniera de documentare selectionate si premiate la festivaluri importante – Cannes, Locarno, Nyon sau Lepizig.

„E foarte usor sa nu-ti iasa un film aici”, spune si georgianca Nino Kirtadze, cel de-al treilea indrumator, care povesteste ca filmul „Momentky”, care a castigat in acest an premiul atelierului, putea foarte bine sa nu fi existat pentru ca regizoarea ceha Veronika Janeckova a vrut initial sa faca un film despre o femeie in varsta care locuieste intr-un cimitir.

„Au fost foarte deprimati cand au inceput sa aiba probleme si n-au mai putut filma. Aveau un deadline si timpul trecea, si atunci m-am uitat peste ce filmasera si am venit cu ideea de a face ceva mai complex”, spune Nino Kirtadze care a gasit in aceasta echipa o tanara lituanianca director de imagine, Inese Tikmane, despre care spune ca cel mai talentat DOP pe care l-a intalnit pana acum (in consecinta o va lua in echipa urmatorului sau film).

„Pasiunea lor aproape ca te sperie”, spune Nino Kirtadze despre tinerii documentaristi de la Aristoteles. „Isi pun tot felul de intrebari, se consuma si deodata ceva se intampla si lucrurile incepe sa se lege. Dar nu poti reusi dorind sa fii cel mai bun. N-are rost sa incepi asa, pentru ca nu e ca la sport.”

Acelasi lucru il spun, de fapt, toti cei trei indrumatori - ca au incercat sa-i faca pe cursanti sa isi gaseasca propria voce, iar rezultatul acestei munci delicate au fost cinci filme in loc de patru (grecul Marios Chatziprokopiu si estonianul Serghei Trofimov, terminandu-si filmul mai repede, au gasit un al doilea subiect), si toate cinci foarte bune.


Gheorghe Flutur – comic savuros, fara voia lui

Din pacate, cei 12 „oameni furiosi” care au alcatuit juriul competiei de la final au ales doar doua filme pentru a fi premiate. „Momentky” (regizat de Veronika Janeckova, produs de Eliza Zdru, filmat de Inese Tikmane si montat de Gabi Bazalici) a luat Premiul Aristoteles (in valoare de 2500 de euro), iar „Gutuiul japonez” (regizor Mara Trifu, imagine Radu Gorgos, producator Biljana Dolevska, monteuza Paula Onet) a primit o Mentiune Speciala.

„Momentky” e cel mai complex film din recolta acestui an. Al doilea tren al Regelui Carol al II-lea, inclus acum in proiectul „Pelerin in Bucovina”, devine o metafora a vietii. Din cele 20 de ore filmate au ramas 42 de minute si cateva personaje: un cuplu de indragostiti timizi, o bunica si nepotica ei obosita, doi soti cu 30 de ani de iubire in spate, doua pensionare care discuta despre bani si boli – cu totii surprinsi intr-o lumina blanda si coapta care, desi le pastreaza umanitatea, ii rupe de peisaj si de timp.

Cel mai amuzant e, insa, Gheorghe Flutur caruia regizoarea si operatorul (care nu stiu o boaba romana) ii reveleaza perfect calitatile politicianului de pretutindeni: populismul gaunos care il face sa incinga hora pe peron, ridicolul gestului de a imparti („ca Iisus”, cum a spus Michal Bregant, decanul FAMU Praga si invitat la Aristoteles) paine calatorilor (dar si iaurt!), infantilismul adorabil cu care echilibreaza camasa alba de politician actionand maneta fluierului la fiecare 10 secunde (pentru ca e „ca mansa de la elicopter”).

In replica, mecanicul trenului ii prajeste fleici in lopata de carbuni. Un asemenea aer de vesela sarbatoare populista pana si un mare regizor de fictiune ar fi avut dificultati in a-l crea. Desi extrem de viu, pe ecran Gheorghe Flutur nu e decat un personaj alaturi de altele care merg, la fel ca noi, dintr-o statie intr-alta a vietii. Intelepciunea filmului probabil ca va fi mult mai evidenta la varianta finala de montaj.

„Gutuiul japonez” are in centru o doamna venerabila care locuieste intr-o casa superba, si este un portret delicat al unei femei interesante a carei singuratate capata, gratie imaginii
Simon Brook cu echipa de la "The Tank"
Foto: Aristoteles Workshop
curate si a calmului impus de montaj, o poezie aparte.

„If 6 Was 9” (regia Ivana Mladenovic, DOP Saulius Lukosevicius, montaj Ana Iliesiu, producator Mirona Radu) e cel mai riscant film al editiei pentru ca, asa cum o spune si titlul luat din Jimi Hendrix, propune  (cel putin) doua moduri diferite de a citi realitatea.

Eroul filmului e un barbat care are veleitati artistice, un diagnostic mintal probabil precis si o personalitate pe cat de histrionica pe atat de dificila. Dar regizoarea a reusit sa il faca sa se deschida. Daca in primele minute razi cu lacrimi vazandu-l pe post de razes in filmuletele productie proprie, empatizezi pe urma cu el si incepi sa te gandesti unde e adevarul spuselor sale, unde e granita dintre realitate si fictiune, care e rostul unui documentar samd.

Autoreflexivi sunt, de asemenea, Marios Chatziprokopiou si Serghei Trofimov in „Tomorrow”, un film de pana in 20 de minute in care inregistreaza momente de la priveghiul si inmormantarea unei femei din Vama. Filmul nu e unul etnografic, desi cineastul grec e doctor in etnografie, ci cauta limita dintre viata si moarte privind reactiile membrilor familiei decedatei. (Acesta a fost extra-filmul, realizat intr-o saptamana.).

Intre bocetul fiicei decedatei si momentul cand se urca, zambind pe scuter, e o lume intreaga, iar filmul tradeaza ceea ce Simon Brook definea ca pe o calitate necesara pentru un bun documentarist – curiozitatea si interesul pentru ceilalti.

„The Tank” (regia Ozana Nicolau, DOP Serghei Trofimov, monteur Cristina Baciu, producator Marios Chatziprokopiou) comprima in 18 minute relatia de puternica iubire dintre o bunica si nepoata din care vrea sa scoata o mare vedeta de muzica populara. Bunica vrea una, fata vrea alta dar isi iubeste atat de mult bunica, incat se supune fara cracnire.

Ca un fel de „Billy Eliott” combinat cu „Little Miss Sunshine”, filmul are doua mari momente care intr-un film de fictiune n-ar fi fost atat de emotionante – cel in care Dayana primeste pianul (iar emotia ei depaseste ecranul) si cel de la final cand, la concursul pentru care se pregatea, aude cantand o fata mai talentata ca ea (si ochii i se umplu de lacrimi.).

E incredibil cata forta pot avea nişte filme facute intr-un timp atat de scurt.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

​VIDEO: Batrana, capra Sofica si cenzura comunista

Filmul Baloane de curcubeu, in regia lui Iosif Demian, respins de cenzura comunista, a avut lansarea dupa 35 de ani la Sibiu, in cadrul Festivalului Astra. Cu aceasta ocazie, in cadrul conferintei ce a precedat proiectia oficiala, am putut afla de la regizorul Iosif Demian cum functiona cenzura comunista asupra filmelor, cum a fost distribuit in rol actorul Dorel Visan sau povestea batranei si a caprei Sofica.

1369 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri