Dragi prieteni, daca ieri incheiam spunand ca solutia pentru a face fata realitatii e poate evadarea in fictiune, iata continuarea: eroul din "Restless", interpretat de fiul regretatului Dennis Hopper, Henry Hopper, vorbeste cu o fantoma. Daca aviatorul kamikaze Hiroshi e chiar fantoma sau prieten imaginar conteaza mai putin. In inregistrarea video de azi (filmata de mine cu o mana!) va povestesc despre filmul lui Gus Van Sant, despre cum arata tiganii romani intr-un film frantuzesc din Competitia Oficiala si despre "Habemus Papam", pentru care Nanni Moretti a refacut Vaticanul la Cinecitta. Plus o restanta amuzanta de ieri.

Foto:
  • Apasa pe poza pentru a deschide FOTOGALERIA.

Informatiile despre filme le gasiti in inregistrarea video. Mai vreau sa adaug ceva ce am uitat sa spun data trecuta. La conferinta de presa a juriului mare s-a petrecut inevitabilul: un jurnalist (francez) l-a intrebat pe presedintele Robert De Niro doua lucruri: "Are you talking to me?" si "Did you fuck my wife?".

Robert De Niro l-a intrebat inca o data pe moderator ce a intrebat jurnalistul, dupa care s-a aplecat si a spus in microfon cu un alt citat, spre hohotele de ras ale asistentei: "I don't think so."

Ce vreau sa spun este ca citatele se practica anul acesta la Cannes - cu zambetul pe buze sau la modul serios. In "Restless", Gus Van Sant strecoara la un moment dat pe minute bune niste acorduri compuse de Danny Elfman care trimit vizibil la muzica lui Carl Orff folosita de Terrence Malick in alt love story trist "Badlands". Pentru ca pe urma sa aflu citind un interviu al lui Van Sant ca inaintea filmarilor la "Restless" a facut asa cum l-a invatat Sean Penn ca face Malick, adica a tras o dubla fara ca actorii sa isi spuna replicile. (E un fel de a ne pregati pentru "The Tree of Life", pe care il vom vedea luni, 16 mai.).

Tot la capitolul citate, dar unele mai putin reusite, trec si ce a facut Maiwenne in filmul frantuzesc "Polisse" incercand sa copieze stilul documentarist din "Entre les murs", iar ca poanta adaug ca, la fel ca in anii trecuti, in toaletele Palatului Festivalului poti auzi in surdina melodii celebre din filme celebre. Ce onoare sa faci pipi pe marsul lui Darth Vader din "Razboiul stelelor" sau pe "2001: Odiseea spatiala"!...

Am vorbit in filmuletul video, dar as mai vrea sa adaug ceva despre "Habemus Papam". Nanni Moretti nu e o persoana religioasa si, desi nu a primit acceptul de a filma in Vatican, nu a facut un film controversat sau defaimator, ci exact filmul unui laic ce se intreaba cum poate un papa sa duca in spate o atat de mare responsabilitate. Pana la urma am putea spune ca "Habemus Papam" ramane pana la final filmul lui Nanni Moretti despre sine &credinta pentru ca papa, dupa o evadare din Vatican si doua zile petrecute prin Roma, se intoarce si recunoaste in fata multimii ca nu poate accepta sa fie papa, pentru ca nu se simte capabil.

A mai fost un singur caz in istorie, acum vreo sapte secole, al unui cardinal care, odata ales, nu a acceptat sa fie papa (din motive economice, adica a preferat sa faca avere), precum si cateva cazuri ale unor papi care au demisionat, mai ales ca rezultat al intrigilor politice. Fictiunea lui Nanni Moretti nu pune in discutie Biserica Catolica, nu se refera la scandalurile sexuale sau financiare din ultimii ani si, in ciuda amanuntelor comice (dar nu ironice) referitoare la misterul ce invaluie viata prelatilor din Vatican, e mai degraba un film despre cum poate ramane cineva credincios chiar refuzand vrerea Domnului.

Michel Piccoli, care isi infuzeaza personajul cu o bunatate si o simplitate care ti-l amintesc pe Papa Ioan Paul al II-lea, nu primeste din partea lui Moretti un personaj foarte bogat, cu foarte multe date. Dar nici nu ar avea nevoie pentru ca toata credinta sa e vizibila in ochi, in atitudinea sa calma (cand nu are accese de nervi din pricina depresiei), in modestia cu care isi tine corpul.

Filmul are multe momente comice, reprezentand un raspuns la curiozitatea profanilor despre aceasta cetate ferecata cu sapte lacate si aratandu-ni-i pe cardinali ca niste oameni obisnuiti. Cardinalii fac pasiente cand nu pot dormi, fumeaza sau iau somnifere, iar psihanalistul devenit prizonierul Vaticanului, personaj interpretat de insusi Moretti, prin care se incearca echilibrarea credintei si a institutiei papalitatii cu un alt sprijin al lumii moderne, psihanaliza, provoaca multe momente comice. El modernizeaza pentru cateva ore Vaticanul, organizand un campionat mondial de volei in care echipele sunt Oceania, America, Europa A, Europa B etc.

Imaginea cardinalilor dandu-si pase peste fileu, filmata cu incetinitorul, nu e un mare moment de cinema, dupa cum nici altele nu sunt. Dar daca incepi de aici sa te intrebi cu ce scop a facut Nanni Moretti acest film, e un prim pas.

Altfel, Cannes-ul se pare ca s-a innoit in acest an. A inteles in sfarsit ca publicatiile online conteaza. Iar Bernardo Bertolucci, care a primit un Palme d'Or omagial la ceremonia de deschidere, a declarat din scaunul cu rotile in care a venit pe scena ca urmatorul sau film il va face in 3D. Nu pentru ca e o superproductie, dimpotriva, "Io e te" va fi foarte intim. Bertolucci, care a mai spus ca a vazut "Avatar", a intrebat asistenta daca isi poate imagina cum ar arata "8 1/2" al lui Fellini in 3D. Sau filmul lui Ingmar Bergman, "Persona".

Pe aceasta surpriza va las, promitandu-va si altele.

Pa,

Iulia

P.S. (In materialul video, numele lui Jean Seberg a fost pronuntat gresit. Cu mii de scuze... )