Cunoscutul critic de film Alex Leo Serban (52 ani) a murit, vineri noapte, in spital, in urma unei suferinte provocate de o boala incurabila (cancer limfatic), potrivit Reporter Virtual. Surse apropiate familiei au confirmat informatia pentru HotNews.ro.

Alex Leo SerbanFoto: Arhiva personala

Alex Leo Serban a absolvit Facultatea de limbi si literaturi straine a Universitatii din Bucuresti, in 1983, fiind si bursier al Ministerului Culturii din Franta, in 1992, "International Visitor" in SUA, in 1996, si bursier GE/NEC intre 2003 si 2004. Din anul 1982, a fost prezent (cu eseuri, poezie, proza, traduceri) in majoritatea publicatiilor culturale romanesti (Romania literara, Secolul 20, Luceafarul, Contrapunct, Litere, Arte & Idei, Lettre internationale, Idea etc.) si in cateva straine (Cahiers du cinema, Cover Magazine, Film Comment). Colaboreaza la Elle, Idei in dialog, Libertatea, Observator cultural, Suplimentul de cultura, Ziarul de duminica.

A fost singurul critic roman invitat in emisiunea Double Je a lui Bernard Pivot (2004). Realizator si moderator al emisiunii Fotograme de pe TVR Cultural (2005-2006). Conferentiar la Lincoln Center, la Universitatile Umea, Humboldt, Pittsburgh si la Teatrul National din Bucuresti. A prezentat Retrospectiva Lucian Pintilie de la Londra (2004), curatoriat si prezentat Festivalul de film romanesc Romanian Cinema: A Journey organizat de ICR Londra (2007) si retrospectiva Shining Through a Long, Dark Night de la Lincoln Center (2008). In ianuarie 2008, a fost ales in urma unui sondaj pe site-ul www.cinemagia.ro "Criticul de film preferat al cinefililor romani". A fost primul beneficiar al Marelui Premiu pentru Jurnalism cultural acordat de Fundatia "Timpul", tot in 2008.