Regizorul Bogdan George Apetri şi actriţele Ana Ularu şi Ioana Flora vor povesti joi, 7 aprilie, la Noul Cinematograf al Regizorului Român (NCRR) din cadrul Muzeului Ţăranului Român, despre aventura realizării unuia dintre cele mai premiate filme din 2010 - „Periferic”. Intalnirea in timpul careia spectatorii vor avea ocazia să le pună întrebări protagoniştilor peliculei va avea loc după proiecţia filmului de la ora 18.30.

Venit special din New York pentru lansarea lungmetrajului său de debut, Bogdan George Apetri, nominalizat în trecut la „Oscarul studenţesc”, va vorbi despre „Periferic”, dar şi despre şcoala americană de film, sistemul de lucru de peste Ocean şi proiectele sale în SUA şi România. Din 1 aprilie, filmul său rulează în cinematografele din România.

Născut la Piatra-Neamţ, Bogdan George Apetri a studiat Dreptul în România şi a profesat doi ani ca avocat, înainte de a se stabili acum zece ani în Statele Unite, unde a absolvit dubla specializare Regie de film şi Imagine la Columbia University din New York. Scurtmetrajele sale au rulat în festivaluri precum Clermont-Ferrand, Rotterdam, Palm Springs, Cottbus, Montreal, iar „A Very Small Trilogy About Loneliness” a fost nominalizat la Student Academy Awards 2006 - „Oscarul studenţesc”. Apetri a co-produs filmul american „3 Backyards”, regizat de Eric Mendelsohn, care a câştigat premiul pentru regie la Festivalul Sundance (2010).

Ana Ularu (25 de ani) a debutat în cinema la doar 9 ani, când regizorul francez Claude-Michel Rome a remarcat-o şi i-a oferit un rol în „Meurtre par Procuration” (1994), o coproducţie România – Franţa. De atunci, a apărut în zece lungmetraje, printre care „Maria” (2002), „Italiencele” (2003), „Tinereţe fără tinereţe” al lui Francis Ford Coppola şi „Hârtia va fi albastră” (2006), şi 14 scurtmetraje. Pentru performanţa din filmele „Italiencele”, „Magnatul” şi „Damen Tango”, Uniunea Cineaştilor din România i-a oferit, în 2004, premiul pentru Debut. În teatru, a interpretat-o pe Lolita în spectacolul omonim montat de Cătălina Buzoianu şi a colaborat cu Silviu Purcărete şi Dragoş Galgoţiu. Ana Ularu este absolventă a UNATC, promoţia 2008, şi a masterului în Acta actorului de la aceeaşi universitate.

Ioana Flora a studiat baletul, apoi pianul la Şcoala „Josip Slavenski” din Novi Sad, Serbia. După ce a absolvit Liceul de Arhitectură „Jovan Vukanovic” din acelaşi oraş, în 1993 a fost admisă la Academia de Teatru şi Film „I.Luca Caragiale” din Bucureşti, secţia actorie, pe care a absolvit-o patru ani mai târziu. A debutat în lungmetraj în 2001, în „Marfa şi banii” lui Cristi Puiu. A avut apoi roluri în „Turnul din Pisa”, în regia lui Şerban Marinescu, „Donau, Duna, Dunav, Dunărea”, de Goran Rebic sau serialul „Băieţi buni” de la ProTV. Una dintre actriţele favorite ale lui Adrian Sitaru, Ioana Flora a apărut în mai multe dintre producţiile semnate de regizor, inclusiv în „Pescuit sportiv”, rol care i-a adus un premiu de interpretare la Salonic.

O dramă cu accente de thriller, „Periferic” este povestea unei deţinute (Ana Ularu) care, în cele 24 de ore cât primeşte învoire pentru a merge la înmormântarea mamei sale, plănuieşte să-şi ia fiul şi să fugă împreună din ţară. Înainte de ajunge însă la copilul pe care l-a lăsat în urmă, ea trebuie să se confrunte cu trecutul ei dureros, cu familia care a respins-o şi cu fostul ei iubit. Lupta pentru o viaţă mai bună îi aminteşte că libertatea poate atârna de o simplă alegere.

În distribuţie figurează şi Timotei Duma, Andi Vasluianu, Mimi Brănescu, Ioana Flora, Ion Sapdaru, Ingrid Bişu. Scenariul este semnat de Tudor Voican şi Bogdan George Apetri, iar imaginea - de Marius Panduru.

Filmul „Periferic” poate fi vizionat zilele acestea la Bucureşti (Cinema City AFI Cotroceni, Cinema City Sun Plaza, Movieplex, Studio, Noul Cinematograf al Regizorului Român, ), Cluj (Cinema City), Iaşi (Cinema Victoria) şi Arad (Cinema City)

Pe Webkino.ro, prima platformă online dedicată filmelor româneşti lansate simultan cu premiera lor în cinema, „Periferic” este accesibil doar în localităţile unde nu rulează în săli. Până după 1 mai, „Periferic” nu va fi disponibil online pentru cei din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Timişoara, Constanţa, Arad, Craiova, Vaslui, anunta comunicatul remis Hotnews.ro.