Primul lungmetraj al lui Bogdan George Apetri e produsul neorealismului romanesc (filmul pleaca de la o idee a lui Cristian Mungiu), dar aduce in peisaj ceva nou. E pentru prima oara cand un film semnat de un tanar regizor anticipeaza ce s-ar putea intampla cu Romania in cativa ani, prin cei care azi sunt copii. Perspectiva e cumplita.
Dupa ce a studiat mai intai Dreptul (ca Radu Jude), Bogdan George Apetri a plecat la faimoasa (pentru cinematograful independent) Columbia University din New York unde a studiat si Regie, si Imagine de film. Cand Florin Serban s-a hotarat sa-si incerce si el sansa la Columbia, Apetri (pe care nu-l cunostea) a fost cel care i-a dat prin mail primele sfaturi.
Nascut in 1976, Bogdan George Apetri a realizat pana acum mai multe scurtmetraje ("The Arrival of the Train at the Station", "Corny", "Crossing", "A Very Short Trilogy About Loneliness", "Last Day of December") care au participat la festivaluri cunoscute (la unele au fost si premiate), si a produs de asemenea un lungmetraj american recompensat la Sundance pentru regie. Trecerea la regia de lungmetraj era, deci, fireasca.
"Periferic" e un proiect mai vechi al lui Cristian Mungiu si al Ioanei Uricaru. Initial avea si alt regizor. Bogdan George Apetri a preluat scenariul, l-a rescris impreuna si aproape in intregime cu Tudor Voican ("California Dreamin'", "Medalia de onoare"), iar producatorul roman Saga Film a gasit un coproducator austriac, Aichholzer Filmproduktion.
Turnat numai in Romania, filmul e intimist si nu unul de „larga respiratie”, acoperind 24 de ore determinante pentru destinul unei tinere femei, Matilda (interpretata de Ana Ularu). Cand filmul se deschide e dimineata devreme si femeia se pregateste sa-si inceapa permisia de o zi care i s-a dat din penitenciarul unde e inchisa.
Mai multe nu aflam. Toate evenimentele au loc in ordine cronologica, iar informatiile vin pe parcurs. Din primul cadru al filmului o urmarim pe eroina din spate (modalitatea deja mult prea uzitata pentru a da spectatorului senzatia ca e prezent in film).
Actiunea e aranjata simplu, pe trei capitole datate si construite in jurul intalnirii Matildei cu trei persoane importante pentru ea: fratele (Andi Vasluianu), pestele (Mimi Branescu) si fiul (Timotei Duma).
Povestea curge firesc si dur. Dupa cum spune americanul, "what you see is what you get", adica nici o metafora sau vreun sens ascuns: o prostituata care a intrat la puscarie (si) din vina altuia, un frate a carui lasitate e speculata de sotie, un peste lipsit de orice urma de umanitate, sentimente rascolite mai ales de o rautate pe care niciun alt film al cinematografiei actuale de la noi nu a surprins-o cu atata acuitate.
Fauna umana e impresionanta, dar lucrurile nu sunt fortate. Personajele au carne pe ele si din scris, dar si din jocul actorilor. Mimi Branescu si Ioana Flora sunt cei mai pregnanti din planul secund, poate si pentru ca n-au mai interpretat astfel de personaje.
Ana Ularu - care a luat mai multe premii internationale pentru acest prim rol principal in lungmetraj - e expresiva, dar nu dozeaza prea mult. E o dura de la inceput si pana la sfarsit.
Intelegi ca nu-si permite sa planga, ca viata a calit-o, dar ar fi fost poate mai interesant sa simti ceva mai mult in spatele incruntarii si sa ii urmaresti un al doilea traseu, interior. Asa a vrut-o, probabil, regizorul. Actrita are norocul unui fizic ce o recomanda pentru roluri pe care nu oricine le poate face.
E memorabil Cristian Olescher, intr-o aparitie foarte scurta, dar care are o expresivitate extraordinara. (Aminteste de George Mihaita in "Reconstituirea"). Copilul descoperit de Cristian Nemescu in "Marilena de la P7" e un viitor mare actor. Era rebel de mic, acum e un rebel puber.
Deci, dupa cum v-ati dat seama, „Periferic” nu e o comedie romantica - desi e, in schimb, un foarte bun film de actiune. Cu cronometrul in mana, regizorul dozeaza tensiunea pana la punctul de fierbere, cand se ajunge la „care pe care”.
Cel mai teribil moment mi se pare cel al intalnirii Matildei cu fiul lasat la casa de copii. Exista o singura imagine care face cat un film intreg: la orfelinat, copiii fumeaza si se uita la desene animate. De aici incolo ai pe undeva senzatia ca vezi un film post-apocaliptic despre copii care nu mai sunt de mult copii, ci mutanti.
„Ai putut sa alegi, dar ai ales prost”, ii scuipa veninos pestele fostei sale iubite pe care si acum vrea s-o fraiereasca. E fraza-cheie a filmului pana cand apar copiii si ti se injecteaza acest gand: raul se transmite prin gene si devine si mai rau datorita unui mediu propice.
Cel mai neimplinit lucru in film mi se pare finalul, care incepe sa se „strice” inca din tren. Pe masura ce lucrurile se precipita, spectatorul face diverse presupuneri despre cum se poate termina povestea, dar optiunea aleasa coboara sub nivelul filmului. Poate ca trebuia altceva sau in alt fel.
Filmat frumos de Marius Panduru (in nuante albastrii si jocuri calde de umbra si lumina), „Periferic” iese din neorealism atat in sensul ca e generat de el dar si in cel al unei desprinderi. Ca si autorul sau, care, pentru ca s-a stabilit la New York dar vine des acasa, spune ca se afla undeva intre America si Romania. Poate ca asa e cel mai bine.
„Periferic” – de Bogdan George Apetri, cu: Ana Ularu, Ion Sapdaru, Andi Vasluianu, Ioana Flora, Mimi Branescu, Timotei Duma, Cristian Olescher, Ingrid Bisu. Premiera romaneasca – 1 aprilie 2011
